Criza financiară globală din anul 2008 s-a transformat pe nevăzute în „criza euro” din 2010. Zona lumii care a declanșat revoluția industrială ce a condus la schimbări fără precedent ale standardelor de viață din ultimele două secole, a experimentat o perioadă de cvasistagnare.
În Euro, economistul și laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz susține că, în ciuda faptului că moneda euro trebuia să acționeze ca o pârghie care să unească Europa și să aducă prosperitate, aceasta a făcut exact contrariul, iar criza a scos la suprafață defectele euro. Mandatul limitat al Băncii Centrale Europene de a ținti doar inflația explică modul în care politicile aplicate în țările lovite de criză au accentuat și mai mult greșelile proiectului monedei unice.
Întrebarea care se pune este: poate fi salvat euro?
Autorul demontează opinia consensuală predominantă, contrazicând susținătorii austerității și oferind o serie de planuri care pot salva continentul european de continuarea devastării, și subliniază trei moduri posibile de a merge mai departe: reforme fundamentale ale structurii zonei euro și ale politicilor impuse țărilor membre; oprirea bine controlată a experimentului euro; un sistem nou și îndrăzneț, denumit „euro flexibil”.
Despre autor:
Joseph Stiglitz este economist, laureat al Premiului Nobel și autor a mai multor bestselleruri, dintre care trei au fost publicate deja în Co-lecția de economie a editurii Publica. Este profesor la Universitatea Columbia și locuiește la New York.