Desi mi-am propus sa nu scriu foarte des despre astfel de probleme tocmai pentru ca unii oameni iau adliteram ce scriu eu aici si incep sa-i ameninte pe altii, ma gandesc sa povestesc una dintre dilemele pe care le-am avut chiar de la pornirea Gmail din 2004. Stiu, meteahna de om care are timp liber, o sa vedeti de ce.

Mi-am readus aminte de idee odata cu un articol care povestea despre cum isi trateaza angajatorii americani salariatii.

SUA – Angajatorul are dreptul de a citi informatiile din computerul de la firma
Cazul despre care vorbesc s-a intamplat in America si se centreaza pe intrebarea daca o companie poate sa considere ca toate informatiile aflate pe computerele probprii drept informatii care ii apartin si asupra carora are tot dreptul sa intervina / sa le citeasca. Povestea poarta numele de Sengart v. Loving Care (in SUA a stabilit deja un precedent judiciar) si se intampla in New Jersey.

Pe scurt, compania Loving Care si-a informat angajatii ca:

E-mail and voice mail messages, internet use and communication and computer files are considered part of the company’s business and client records. Such communications are not to be considered private or personal to any individual employee.

Cu alte cuvinte, in schimbul folosirii acelei tehnologii, angajatul ii acorda angajatorului dreptul de a citi si de a interveni asupra informatiilor, de orice fel, stocate intr-un computer. Este genul de proces pe care avocatii americani il vor invoca de acum inainte pentru argumentarea oricarui tip de supraveghere din partea angajatorilor americani.

Gmail are dreptul de a citi informatiile din emailul tau
Unde regasim acelasi gen de abordare? Curios, povestea de mai sus are o paralela importanta intr-unul dintre serviciile pe care unii dintre noi il folosim frecvent: Google Mail (in Germania), Gmail pentru majoritatea restului lumii.

Daca ati citi cu atentie termenii si conditiile Google (aplicabili la cele mai multe dintre serviciile sale), ati observa ca:

Punctul 11
By submitting, posting or displaying the content you give Google a perpetual, irrevocable, worldwide, royalty-free, and non-exclusive licence to reproduce, adapt, modify, translate, publish, publicly perform, publicly display and distribute any Content which you submit, post or display on or through, the Services.

This licence is for the sole purpose of enabling Google to display, distribute and promote the Services and may be revoked for certain Services as defined in the Additional Terms of those Services.

A fost odata o discutie intreaga pe tema acestui paragraf, iar Google a explicat faptul ca el este necesar petnru inserarea de reclama-text in mailurile si listele de mailuri din Gmail. Dar din termeni si conditii se intelege ca dreptul se acorda pentru un pachet scalabil de servicii. Adica pentru ceva ce ar putea fi definit in viitor.

Acum, sa nu se inteleaga ca am ceva cu cei de la Google, dar imi pare ca genul asta de abordare este oarecum similara cu acel precedent de care vorbeam initial. Iti permit sa imi folosesti tehnologia, dar tu imi dai dreptul sa fac ce vreau cu materialul pe care il introduci acolo. Bineinteles, Google foloseste un sistem automat de “citire” a mailurilor pentru targetarea publicitatii in functie de continutul lor.

Pentru oamenii obisnuiti, acest lucru este indeajuns de asigurator. Pana la urma, cine suntem noi ca Google sa vrea sa ne citeasca emailurile?

Un avocat care foloseste Gmail are probleme cu incalcarea principiului confidentialitatii relatiei cu clientul. Daca insa esti avocat, e ciudat, dar ai o obligatie de confidentialitate. Pe care, daca folosesti Gmail, o incalci chiar de la momentul scrierii unui mail catre clientul tau. Pentru ca, implicit, ai partajat informatia confidentiala cu o persoana straina.
Desi adevarat, exemplul de mai sus e doar un exercitiu de imaginatie. Despre cat de ignoranti suntem. Stiu ca situatia e absurda si n-o sa fie cineva care sa acuze Google de citirea unor emailuri (poate), dar hai sa privim putin in prezent si in viitor. Prezentul arata asa: tu nu citesti niciodata termenii si conditiile websiteurilor pe care le accesezi. Iar viitorul e simplu: necitind, habar n-ai ce scrie acolo. Ce povestesc eu mai sus e doar un exemplu.