Este cert ca aderarea la UE, armonizarea legilor interne cu cele europene cat si saturatia redusa a pietei in domeniu, determina o rentabilitate crescuta a investitiilor hoteliere, mai ales pe termen mediu si lung. Proprietarul unui nou hotel, pentru a-si administra afacerea, poate opta intre propria administrare a hotelului, managementul international sau franciza. Dintre acestea, franciza este acea retea legala care asigura intrarea si activarea pe piata a hotelului sub o marca nationala sau internationala consacrata anterior, ceea ce inlatura dezavantajul costurilor mari pentru publicitatea unui nume nou. In plus, beneficiarul se bucura de exclusivitate teritoriala si asistenta tehnica pemanenta la care este obligat francizorului a o asigura pe toata durata contractului.

In sistemul de drept romanesc contractul de franciza cunoaste o reglementare proprie in Ordonanta de Guvern 52/1997, republicata. Ceea ce caracterizeaza acest contract este independenta financiara intre cele doua parti in colaborare: francizorul si beneficiarul.

Cum devin francizor?

Pt a putea avea vocatia de francizor pe piata hoteliera, sunt cerute urmatoarele conditii: o marca inregistrata, o afacere in plina derulare in domeniul hotelier si posibilitatea de a pune la dispozitia beneficiarului un ansamblu de cunostinte pentru exploatarea marcii a carui denumire o poarta hotelul (denumit in legislatie know-how).

Cum devin beneficiar(francizat)?

Nimeni nu poate derula o afacere in franciza decat daca indeplineste exigentele cerute de francizor: standarde manageriale si financiare, respectarea identitatii comune a retelei de franciza (aceeasi imagine, amenajare a hotelului, calitate a serviciilor si tehnologie folosita) cat si confidentialitatea cu privire la know-how-ul furnizat.

Relatiile intre francizor si francizat se desfasoara in trei etape prevazute de legea in materie: relatii precontactuale, contractuale si postcontractuale.

In cadrul relatiilor precontractuale se concretizeaza decizia celor doua parti de a colabora, stabilindu-se si detalii privind taxa de intrare in retea, redeventele anuale, experienta transferabila dar si datele de contact ale actualilor francizati astfel incat viitorul beneficiar poate gasi in surse concrete motivatia pentru a trece la faza contractuala. Dupa manifestarea acordului de vointa, urmeaza negocierea contractului unde, inainte de a semna, partile trebuie sa cada de acord asupra unor termeni si conditii . Tratarea riguroasa a acestor probleme este esentiala intrucat efectele negocierii vor fi prezente pe toata durata derularii contractului. De aceea este indicatata asistarea partlior de catre specialisti in domeniu: juristi, experti contabili si consultanti in materia francizei.

Legea prevede anumite obligatii care revin partilor chiar si in lipsa indicarii lor exprese in contract. In temeiul legii, francizorul este obligat sa asigure francizatului atat o pregatire initiala cat si asistenta comerciala permanenta pe toata durata existentei contractului. De asemenea, francizatul are obligatia de a furniza francizorului orice informatie de natura a-i fi cunoscute si evaluate performantele realizate si situatia finaciara
In ceea ce priveste costurile pe care le presupune funcionarea unui hotel intr-o retea de franciza, trebuie facuta o diferenta intre costul intrarii in retea si costul de functionare.

Cheltuielile de intrare in retea cuprind dreptul de intrare si cheltuielile specifice marcii: amenajarea hotelului, elemente decorative, formarea personalului. Dreptul de intrare in retea poate varia intre 10 000 si 1 000 000 euro pentru franciza marcii unui hotel de mare succes.

Costul de functionare este format din redevente dar si din cheltuielile impuse cu formarea permanenta. De obicei, redeventele anuale pe care francizatul trebuie sa le plateasca sunt proportionale cu cifra de afaceri. De aceea se poate prevede o redeventa periodica minima in sarcina francizatului sau realizarea unei anumite cifre de afaceri pentru a-i fi garantat francizorului un venit minim cert.

In ce priveste durata raporturilor contractuale, legea nu prevede un termen fix, acesta fiind determinat in functie de caracteristicile proprii fiecarei francize insa obliga ca acest termen sa fie fixat astfel incat sa pemita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei. In general, acest termen este cuprins intre 5-10 ani, cu posibilitate de prelungire a contractului.

La incetarea raporturilor contractuale pentru pastrarea identitatii comune si reputatiei retelei de franciza, francizatul va fi obligat la respectarea clauzelor de confidentialitate si de neconcurenta stabilite anterior prin contract astfel incat fostul beneficiar al francizei sa nu demareze o afacere suscceptibila de a fi concurenta cu activitatea francizorului.

In ce priveste armonizarea legislatiei interne cu cea internationala in materie, franciza a fost reglementata la nivelul legislatiei Uniunii Europene numai prin prisma normelor privind concurenta. Prin Tratatul de la Amsterdam au fost instituite anumite restrangeri contractuale foarte stricte prin care orice clauza specifica a unui contract de franciza este acceptata numai daca este necesara pentru protectia identitatii si a reputatiei retelei de franciza.

Dintre statele Uniunii Europene, franciza cunoaste o reglementare separata in legislatia franceza, belgiana, spaniola si italiana. In legislatia romana, textele tratatelor referitoare la normele privind concurenta, se gasesc reflectate in dispozitiile Legii Concurentei nr. 21/1996, lege care intereseaza in egala masura atata contractele nationale de franciza cat si cele internationale. Practic, pe segmentul referitor la concurenta, legislatia romaneasca transpune reglementarile si principiile cuprinse in textele aplicabile la nivelul UE.

In concluzie, atunci cand francizorul si-a dovedit succesul, cand exista capacitate financiara iar partile reusesc sa se coordoneze, franciza in domeniul hotelier reprezinta o buna oportunitate de afaceri si o garantie a calitatii si exploatarii unui concept de succes.