Criza pe care o traversam este o criza a statului. Iar daca pentru economiile emergente exista mereu scuza ca guvernele acestora sunt prea inepte, atunci ce se poate spune despre guvernele economiilor dezvoltate, care au acumulat datorii mult mai mari decat au facut-o primele? Dupa ce proverbiala perioada de 20 de ani s-a scurs, se cuvine sa observam ca nu exista neaparat stupid people ci, mai degraba stupid institutions. Iar solutia este demolarea lor.


Reforma este inevitabila. Nu in sens istoric, ci in sens logic. An dupa an guvernele lumii, indiferent cine a fost la carma, au facut ce au stiut mai bine: au redistribuit avutia societatii de la cei dedicati produtiei si acumularii de capital catre cei asistati, privilegiati, subventionati – numiti-i cum vreti. Au facut asta in numele binelui comun. Ei bine, spune-i asta omului caruia ii ceri impozite. Spune-i ca e spre fericirea lui sa plateasca impozit pe venit, pe profit, CAS, TVA.


Abraham Lincoln afirma: "Nu poti sa-i prostesti pe toti oamenii tot timpul". Incet-incet, vraja cu impozitele ridicate pentru a finanta idealizatele servicii publice s-a risipit si statele au recurs la o metoda mai eficienta de pacaleala: expansiunea creditului si cheltuielile pe datorie. Tiparirea de bani este cel mai bun mijloc de redistributie inventat vreodata – nu intamplator statul ti-a arogat monopolul asupra lui. Este o veritabila arma de prostire in masa sau, daca preferati, un mod de a induce in randurile populatiei impresia ca poti trai bine-mersi si cu banii in buzunar si cu burta ghiftuita.


Intregul sistem functioneaza dupa principiul unei scheme Ponzi sau Caritas. O masa de indivizi - stiintific numita “baza de impozitare” – plateste pentru beneficiile unora, traind cu speranta/impresia ca are la randul sau ceva de castigat. Pe masura ce timpul trece si resursele se pierd (caci, din pacate, statul nu a inventat inca o masina de multiplicat resurse – case, branza, tractoare – ci doar de multiplicat bani), schema trebuie largita, altfel jocul se opreste. De aici “nevoia extinderii bazei de impozitare”, a confiscarii suplimentare de avutie. Care se face, asa cum am zis, prin impozitare transparenta sau prin inflatie. Va vine sa credeti ca acest demers  - cresterea numarului impozitatilor – este sprijinit astazi prin invocarea solidaritatii intre oameni?! Solidaritate… sa strangem randurile… pentru ce? – ca nu cumva sa scape vreunul fara sa cada in prapastie?


Robert Mundell, un laureat al Premiului Nobel, a spus ca in secolul al XX-lea statele au facut mai multa inflatie decat in toate celelalte secole la un loc. La inceput de secol XXI “se strange latul”, in sensul ca iluzia nu mai poate fi mentinuta. Mergand in continuare pe drumul pe care pasim de decenii, datoriile publice in intreaga lume dezvoltata vor deveni insuportabile. In 30 de ani doar plata dobanzilor la datoria acumulata va atinge 20% din PIB, adica jumatate din bugetele actuale – calcul facut de o binecunoscuta institutie publica si reprezentand „scenariul optimist”. Aceasta inseamna ca nu va mai fi nimic pentru copiii si nepotii nostri, nimic din ceea ce numim azi servicii publice: educatie, asistenta medicala, siguranta publica; si nu vor fi nici pensii pentru noi. Aceasta este matematica, fie ca va place sau nu 2 + 2 fac 4; 20% din PIB inseamna cat v-am spus. Parerea mea este ca lucrurile se vor inrautati mai repede, din mai multe motive pe care economistii le cunosc – in principal din cauza ca datoria publica si cheltuielile bugetare reduc stimulentele pentru munca si acumulare de capital.


Cel mai bun lucru pe care il putem face – si singurul bun, de altfel – este sa intelegem situatia si sa renuntam la Caritas. Sa desfiintam sistemul public de pensii, de exemplu. Sa intelegem ca prin stat nu vom creste bunastarea, pentru ca statul nu este altceva decat un mecanism de redistributie, nu de creare a avutiei; statul nu poate face nimic fara banii nostri – adica nu poate face nimic (net). Stiu, viata este grea, e mai usor sa tai frunza la caini sau sa fii lipsit de responsabilitatea acumularii unui venit pentru batranete, asteptand sa pice para malaiata de la guvern. Dar este o iluzie, cu atat mai tragica cu cat a fost intretinuta intentionat. Nu va trebui sa asteptam 30 de ani, deja pensiile sunt in pericol sa scada cu 15%. Sezonul la pere malaiete s-a închis – mai corect spus, nici nu s-a deschis vreodata, doar ca am trait cu impresia ca ar exista.


Daca ezitam sa ne miscam rapid, daca credem in virtutile planurilor guvernelor actuale (fie ca se cheama Boc sau Obama), nu ne asteapta nimic bun. Cel mai faimos specialist al teoriei monetare ne avertizeaza asupra hiperinflatiei. Sau putem sa inghetam preturile printr-o semnatura cu pixul si sa plecam acasa. In saracie, ca in comunism.