Aud multi „experti” care aseamana programul de masuri din Romania cu reforma lui Pinochet din Chile in anii 1970.
De exemplu, Cristian Parvulescu: “Romania este al doilea Chile. Daca analizam reformele lui Basescu si filosofia acestora realizam cat de periculos de asemanatoare sunt acestea cu cele orhestrate de dictatorul Augusto Pinochet in momentul in care a luat puterea in Chile.”


In opinia mea, intre reforma intreprinsa in Chile si programul convenit de Romania cu FMI e o diferenta mare, mult prea mare pentru a justifica aceasta comparatie. Hai sa vedem.



Inainte de toate, sa amintim un lucru trecut cu vederea de toata lumea. Programul economic al lui Pinochet a fost inspirat de Chicago Boys, adica de un grup de economisti asociati cu Scoala Monetarista al carei epicentru era la University of Chicago, in frunte cu Milton Friedman – laureat al premiului Nobel. Programul din Romania este inspirat de... nobody, nefiind de fapt un program (o strategie, o reforma) ci o decizie pur contabila, prin care se urmareste aducerea cat de cat in balanta a cheltuielilor si veniturilor statului, fara niciun fel de viziune pe termen mediu sau lung. Impresia mea este ca prin aceasta reforma se urmareste consolidarea statului, nu slabirea lui, asa cum zive Parvulescu. Am spus-o si o repet: pentru a schita o reforma veritabila nu e nevoie sa platesti o caruta de bani pe experti sau sa ai IQ-ul lui Einstein; e suficient sa citesti economie sau macar sa te duci sa asculti ce are de spus un Nobel atunci cand vine in Romania (Edward Prescott a conferentiat anul trecut intr-o cvasianonimitate).


Deci, reforma din Chile a fost sprijinita de economisti celebri (buni sau rai, nu discutam), in vreme ce in Romania... nu a auzit nimeni de nimeni.


In al doilea rand si fundamental, reforma lui Pinochet a vizat un amplu proces de liberalizare a economiei (de sub catastrofa socialista a lui Allende). In Romania nu putem vorbi de liberalizare, de fapt, daca imi da cineva un singur element de liberalizare in masurile anuntate ii dau o ciocolata.

La ei, liberalizare, la noi manelizare birocratica... alta rima n-am gasit.
Printre elementele definitorii ale reformei din Chile se numara reforma fiscala. Reforma fiscala a inclus eliminarea impozitelor pe avere si pe castigurile de capital si reducerea impozitarii profiturilor... scopul a fost reducerea poverii fiscale. Programul Presedintelui Basescu este exact invers: Iar daca vorbim de modernizarea statului trebuie sa avem curajul sa fiscalizam tot ce avem in economie . Mi se pare ca orice venit trebuie impozitat in Romania, fie ca trebuie sa impozitam un leu.


Ce sa mai spunem despre reforma pensiilor? In Chile sistemul pensiilor de stat a fost destramat si inlocuit cu un sistem de pensii private cu contributie obligatorie minima de 10% (cotizatii sociale nu exista). Reforma pensiilor din Chile a ajuns in manualele de economie. In Romania manualele sunt sfidate, pentru ca autoritatile incearca su sustina sistemul pensiilor de stat pay-as-you-go prin sabotarea continua a fondurilor private si a celor administrate privat (pilonul 3 si 2) – s-au limitat iarasi contributiile la Pilonul 2, ca si anul trecut, ca sa intre mai multi bani la buget. Despre reforma pensiilor din Chile care a fost infaptuita cu decenii in urma dar continua sa fie la ani lumina departare de ce se intampla in Romania, cititi acest scurt expozeu al lui Jose Pinera, unul dintre artizanii implementarii ei.
Noi continuam sa sustinem Caritas-ul socialist al pensiilor.


Vreti si o asemanare intre reformele intreprinse la ei si la noi? Va propun fixarea cursului de schimb. Desi Milton Friedman a insistat ca Banca centrala sa lase cursul peso-ului sa floteze liber (Friedman este de altfel faimos pentru pozitia sa pro-flexible exchane rate), guvernul chilian i-a ignorat sfatul si a tint(u)it cursul de schimb, cica pentru a o pri inflatia. Mugur Isarescu a facut acelasi lucru, iar BNR s-a comportat ca un consiliu monetar. Aceasta politica a permis, atat in Chile cat si in Romania, importarea expansiunii creditului din tarile dezvoltate si declansarea unui boom care s-a terminat cu o recesiune crunta. In anii 1982-1983 PIB in Chile a scazut cu 19%; deocamdata Romania a acumulat o scadere de peste 10%.


Romania nu este inca intr-o situatie atat de disperata pe cat era Chile la sfarsitul epocii lui Allende. Desi statul avea atunci cheltuieli publice de 40% din PIB, ca si Romania in prezent, deficul bugetar era de 25% din PIB, acoperit prin emisiune monetara – rata inflatiei era 600%! Chiar daca Romania e paria continentului si conitnuam sa ne dam cu capul de gard an de an asemenea unui debil mintal, inca nu suntem in pragul dezintegrarii economice si sociale. Trebuie sa ajungem acolo?


P.S. A nu se intelege ca ridic in slavi reforma lui Pinochet. In opinia mea ea a continuat multe practici profund incompatibile cu libertatea (economica) individuala.