Inainte de a pleca o noua tura in vacanta, am aflat ca, in ultima vreme, s-au vandut xspe masini Porsche, nspe masini Ferrari si ţspe masini Maserati. Ceea ce a constituit un excelent prilej pentru a reflecta pe marginea unui cuvant folosit in exces de cand cu criza: solidaritate.


Daca este criza, ni se spune, atunci trebuie sa fim solidari; sa strangem cureaua; sa mai renuntam la pretentiile salariale; sa mai taiem din cheltuielile pe care obişnuiam să le facem. Premierul Boc a folosit cuvântul „solidar” mai mult decât oricine, pentru a manipula opinia publică în a crede că noi toţi trebuie să suportăm povara crizei. La rândul lor, criticii lui Boc au acuzat guvernul că sectorul bugetar a continuat să se lăbărţeze pe spinarea sectorului privat, care suportă singur toate dificultăţile; şi ei au cerut solidaritate, în sensul că şi statul trebuie să facă economii, nu doar mediul de afaceri.


Astfel, tagma guvernanţilor cere solidaritate din partea populaţiei muncitoare; iar tabăra mediului de afaceri cere solidaritate din partea birocraţiei statale. Toată lumea vrea solidaritate. În aşa hal, încât cuvântul a fost compromis.


Fără îndoială, criticii guvernului au dreptate atunci când acuză statul de risipirea banilor, mai ales într-o perioadă atât de delicată. Însă greşesc atunci când spun că avem nevoie de solidaritate naţională. Pe timp de criză nu avem nevoie de aşa ceva. „Criza” este criza cuiva, nu a tuturor. Nu toţi am comis erori înainte, pe timpul boom-ului, ca sa avem de ce să suportăm acum. Şi nu văd care este motivul pentru care cei cumpătaţi ar trebui să plătească oalele sparte de alţii. Dacă este criză, atunci să fie penalizaţi cei ineficienţi, să falimenteze cei care au pierderi, să intre în şomaj cei care au trăit din exproprierea celorlalţi. Solidaritatea nu face decât să pună pansament pe rănile provocate de greşelile (ne)intenţionate ale unora. Îi salvează pe speculanţii proşti cu ajutorul celor care au ştiut cu adevărat să acumuleze avuţie. În acest fel, nu face decât să paveze drumul către următoarea criză.


Nu avem nevoie de solidaritate. Avem nevoie de curăţirea economiei de paraziţi – fie că ei sunt bugetari sau oameni de afaceri (adesea, distincţia între cele două categorii este dificil de făcut). Trebuie să reducem aparatul guvernamental, dar nu din motive de solidaritate cu mediul privat, ci pentru că aparatul de stat risipeşte resursele. Trebuie ca oamenii de afaceri să îşi ajusteze activitatea, dar nu din motive de solidaritate, ci pentru că mulţi dintre ei au risipit resursele în speculaţii imobiliare. Criza ne arată cine nu poate trăi pe picioarele lui, cine a prosperat pe datorie fără să îi pese de ziua judecăţii. Nu pot şi nu vreau să fiu solidar cu astfel de oameni.


Dar sunt solidar cu cei care şi-au cumpărat Porsche, Ferrari sau Maserati din bani obţinuţi în mod cinstit, prin muncă şi talent antreprenorial.