ad-test-0
ad-test-2

Finanțări de până la 200000 de euro pentru proiecte de investiții în Delta Dunării

A fost lansat apelul de proiecte aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, prin încurajarea creării de noi întreprinderi, apel dedicat zonei Deltei Dunării.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene a lansat luni apelul de proiecte aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, apel dedicat zonei de Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.

Prioritatea de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” are ca obiectiv consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor în domenii competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile de Dezvoltare Regională. Ea este dedicată sprijinirii dezvoltării microîntreprinderilor, pe de o parte și a structurilor suport de incubare a afacerilor, pe de altă parte.

În cadrul prezentului apel se pot depune numai proiecte pentru investițiile localizate pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării (municipiul Tulcea, orașele Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina, precum şi satele aparţinătoare acestora).

Cererile de finanțare se vor putea depune, exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS începând cu data de 10.05.2017, pe parcursul a patru luni.

Perioada de depunere a proiectelor poate fi redusă, după primele 2 luni de depunere a proiectelor, în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme.

Investițiile eligibile pentru cofinanțare includ:

- Investiții finanțabile prin ajutor de stat regional: construirea, modernizarea, extinderea spațiilor de producție/servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line;

- Investiții finanțabile prin ajutor de minimis: implementarea procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății; activități specifice procesului de internaţionalizare (participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni comerciale).

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis: valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi (ultimii doi ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei.

Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt societățile constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile sau societăți cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

Mona Scarisoreanu, mona.scarisoreanu@mediafax.ro

ad-test-3