ad-test-0
ad-test-2

Sondaj: companiile, dispuse să investească între 5% şi 10% din venituri în soluţii de securitate IT

Majoritatea companiilor sunt dispuse să investească în viitorul apropiat între 5% şi 10% din cifra de afaceri în soluţii de securitate IT, pe fondul creşterii infracţiunilor cibernetice şi a conştientizării riscurilor la care se expun dacă nu iau măsuri, potrivit unui sondaj realizat de NetSafe. „Nivelul de investiții în securitate IT este în creștere, iar ritmul investițional se va accelera în perioada următoare, pe măsură ce tot mai multe companii vor conștientiza riscurile la care se expun dacă nu iau măsurile potrivite pentru a se proteja de atacurile informatice”, a declarat Doru Manea, director general al NetSafe.

Potrivit studiului, 75% din integratorii IT sunt de părere că investiţiile companiilor în domeniul securităţii IT vor merge către soluţiile de creştere a vizibilităţii asupra rețelei, prin care se analizează traficul, dispozitivele utilizate, aplicațiile rulate și protocoalele de securitate, dar şi de control al accesului în reţea. O altă zonă care va atrage investiţiile companiilor în perioada următoare este reprezentată de soluţiile pentru actualizarea infrastructurii wireless, 50% din integratori afirmând că firmele din România îşi vor direcţiona bugetele şi către acest segment, conform sondajului. Investiţii importante vor fi direcţionate de companii şi către educarea angajaţilor în privinţa ameninţărilor informatice, 25% dintre integratorii IT indicând această direcţie de investiţii.

Sondajul a fost realizat în cadrul evenimentul NetSafe Security Day din Cluj-Napoca, de la finalul lunii septembrie şi se bazează pe răspunsurile integratorilor IT, furnizori de soluţii de securitate IT pentru peste 150 de companii. Grupul NetSafe este un distribuitor de soluţii şi produse IT pe segmentele de security, networking şi wireless şi desfăşoară operaţiuni în România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria.

ad-test-3