ad-test-0
ad-test-2

Studiu: România, țara cu cel mai mic procent de cumpărători online din Uniunea Europeană

Studiu: România, țara cu cel mai mic procent de cumpărători online din Uniunea Europeană

Doar doi din zece utilizatori de internet din România (18%) au făcut cumpărături online anul trecut, acesta fiind cel mai mic procent din Uniunea Europeană, unde media a fost de 66%, potrivit datelor transmise luni de agenția de marketing Perceptum.

În Bulgaria, următoarea clasată, 27% din internauți au achiziționat produse de pe Internet. De asemenea, conform statisticilor europene analizate de agenția de marketing Perceptum, 7% din cifra de afaceri a firmelor românești (cu exceptia celor din sectorul financiar) a fost generată de vânzările pe internet. Doar Bulgaria, Cipru (cu câte 4%) și Grecia (6%) au avut procente mai mici.

„Analizând datele disponibile, atât pe grupe de vârstă, cât și pe sexe și nivel de educație, portretul cumpărătorului online ar arăta așa: bărbat, cu vârsta între 25 și 34 de ani, cu studii superioare, informat, preocupat de propria imagine, care achiziționează mai ales haine și articole sportive. De asemenea, cifrele biroului european de statistică Eurostat arată că, în România, comerțul electronic este încă departe de potențial, atât din perspectiva cumpărătorilor, cât și a retailerilor”, susține Raluca Ghilea, director executiv Perceptum.

Dintre cei care au făcut cumpărături online, doar 3% au reclamat probleme legate de fraudă, aceasta fiind cea mai puțin reclamată problemă. Mai mult, 68% din cumpărători au declarat că nu au întâmpinat nicio problemă, în timp ce 17% s-au plâns de viteza mai redusă a livrării față de timpii indicați de comerciant. De asemenea, 13% s-au plâns de blocaje tehnice ale site-urilor în timpul comenzii sau al plății.

„Interacțiunea fizică, într-un magazin, cu un vânzător, se va reduce semnificativ în următorii ani. Mai exact, până în 2020, este posibil ca 80% din vânzări să se facă fără a intra în contact cu un comerciant. Această tendință este evidentă, dar ea nu va duce la dispariția magazinelor fizice, dimpotrivă. Ele vor rămâne cele mai bune canale de consolidare a brandului. Asta se întâmplă deja peste Ocean și în multe state europene, unde companii mari au decis să investească în rețeaua de magazine simultan cu strategia de vânzări online”, a precizat Raluca Ghilea.

Două treimi dintre utilizatorii de internet din UE au făcut cumpărături online în 2016, înregistrându-se un avans de peste 15% față de 2007. Ponderea cumpărătorilor online în rândul utilizatorilor de internet este în creștere, cele mai mari volume înregistrându-se în rândul grupelor de vârstă 16-24 de ani si 25-54 de ani (68%, respectiv 69%).

Anca Olteanu, anca.olteanu@mediafax.ro

ad-test-3