ad-test-0
ad-test-2

Studiu: Românii sunt mai punctuali cu achitarea datoriilor, respectând termene mai scurte de plată

Punctualitatea plăților efectuate de români a crescut în 2017, termenele de plată au fost reduse în comparație cu cele din 2016, dar numărul facturilor neîncasate și cel al facturilor plătite rămân la fel ca în 2016, arată un studiu prezentat miercuri de compania de management al creanțelor EOS.

În 2017, comportamentul de plată în rândul consumatorilor români s-a îmbunătăţit ușor comparativ cu 2016 în ceea ce privește plata la timp a facturilor. „În prezent, 74% din facturi sunt plătite la timp, ceea ce este echivalent cu o creștere de doar un punct procentual în comparație cu anul precedent. În același timp, companiile au redus termenele de plată atât pentru clienții persoane fizice („business to consumer”, B2C), cât și pentru clienții persoane juridice („business to business”, B2B)”, arată studiul EOS, intitulat „Comportamente de plată europene 2017”, realizat de către institutul independent de cercetare a pieţei Kantar TNS Infratest. În cadrul acestui studiu au fost intervievaţi factori de decizie din 3.200 de companii din 16 ţări europene cu privire la practicile de plată locale.

Unul dintre motivele de creștere a punctualității plăților efectuate de către români ar putea fi - potrivit autorilor studiului - reducerea scadenței medii acordate, de la 39 de zile în 2016, la 37 de zile anul acesta. În prezent, termenele de plată sunt mai scurte decât în 2016: doar 54% dintre clienții B2B au scadențe de cel puțin 40 de zile, comparat cu 62% anul trecut. „Comparând rezultatele studiilor EOS din anii precedenți, am ajuns la concluzia că scadențele mai scurte au ca rezultat o rată de plată mai bună”, a declarat Georg Kovacs, Managing Director al EOS KSI Romania. România a rămas, totuși, una dintre țările est-europene cu numărul cel mai redus de facturi achitate la timp, alături de Grecia, Rusia, Bulgaria și Slovacia. În ceea ce privește nivelul de creanțe neîncasate, acesta rămâne același ca în 2016, adică de 4%, având un impact negativ asupra economiei din România. Prin comparație, nivelul mediu de creanțe neîncasate la nivelul Europei de Est este mai mic: 3%. De asemenea, media plăților întârziate în România anul acesta a rămas de 23% - la fel ca în 2016.

Companiile din România care au participat la acest studiu consideră că principalele motive pentru care clienții B2B (persoane juridice) nu plătesc sunt neîncasarea plăților de la propriii clienți (80%), precum și utilizarea liniilor de credit de la furnizori (69%).

În ceea ce-i privește pe clienții B2C (persoane fizice), aceștia întârzie cu plata sau nu plătesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichiditățile (75%) și neglijenței (61%). De cealaltă parte, companiile reacționează la aceste întârzieri ale încasărilor prin reducerea locurilor de muncă și stoparea angajărilor (27%) și prin creșterea prețurilor (22%). „Cei mai mulți oameni nu conștientizează consecințele generate de neplăți și plățile întârziate”, a mai spus Georg Kovacs. „Colectarea de creanțe are, de cele mai multe ori, o imagine negativă în rândul publicului general. Rolul pe care îl joacă în economie nu este foarte vizibil, deși consumatorul beneficiază semnificativ de pe urma acesteia, deoarece lichiditățile returnate unei companii ca rezultat al colectării de creațe contribuie la evitarea creșterii prețurilor sau reducerii locurilor de muncă”.

Potrivit EOS, companiile din România beneficiază cel mai mult de pe urma colaborării cu furnizorii externi. În fiecare an, colaborarea cu experții în managementul creanțelor le returnează companiilor 13% din totalul cifrei de afaceri. Cele mai multe companii din România folosesc lichiditățile recuperate de specialiștii în managementul creanțelor pentru a-și extinde segmentul de business (35%), în timp ce 31% dintre companii investesc acești bani în crearea de noi locuri de muncă și securizarea celor existente. De asemenea, banii recuperați sunt investiți în piața locală (29%) și în cercetare-dezvoltare (26%). În ceea ce privește colaborarea cu furnizorii externi de colectare de creanțe, aproape jumătate din companiile din România chestionate își administrează creanțele intern și o medie de 10% din companii nu folosesc procese standardizate de management al creanțelor.

Cu toate acestea, comparativ cu 2016, în 2017 semnificativ mai multe companii au început să colaboreze cu furnizor externi pentru gestionarea creanțelor. În ceea ce privește viitorul, companiile din România tind să fie mai puțin optimiste decât erau anul trecut și printre cele mai sceptice din Europa de Est legat de tendințele în comportamentul de plată al clienților lor. „Acest pesimism al românilor cu privire la viitor nu este surprinzător și e explicabil, având în vedere crizele politice din țară care conduc la instabilitate economică”, apreciază Georg Kovacs.

Studiul EOS mai arată că, în România, jumătate dintre companiile chestionate se consideră a fi digitalizate, însă doar 14% au procese de facturare complet digitalizate. „Aceasta ar putea fi o explicație de ce companiile românești au fost cele mai sceptice din Europa de Est când au fost întrebate dacă plățile întârziate ar putea fi reduse printr-un proces de colectare de creanțe digitalizat”, conchid autorii studiului.

ad-test-3