ad-test-0
ad-test-2

Unilever va cumpăra Carver Korea cu 2,27 miliarde de euro

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Unilever a fost de acord să plătească 2,27 miliarde de euro pentru compania de cosmetice Carver Korea, inițiativă prin care își consolidează afacerea globală, potrivit Reuters. Prin înțelegerea anunțată luni, Unilever cumpără compania despre care se spune că are cea mai rapidă creștere din Coreea de Sud, prin brandul AHC de creme și alte produse destinate pielii.

Carver este prezentă, de asemenea, pe piața din Asia de Nord, una dintre cele mai mari piețe de produse de îngrijire a pielii, la nivel mondial, a transmis Unilever. Brandurile coreene de înfrumusețare sunt căutate în Asia și au atras investitori precum LVHM și Estee Lauder în ultimii ani.

În 2016, vânzările Carver s-au ridicat la 321 de milioane de euro, iar profitul obținut din obiectul de activitate a fost de 137 de milioane de euro, potrivit Unilever.

 

Anca Olteanu, anca.olteanu@mediafax.ro

ad-test-3