ad-test-0
ad-test-2

Uzina Roman Braşov a semnat un contract de 12 milioane de euro şi va livra camioane în Taiwan

BRAŞOV (MEDIAFAX) - Uzina Roman SA Braşov, care se află în procedură de reorganizare, a semnat un contract în valoare de 12 milioane de euro cu o firmă din Taiwan, pentru producerea a 94 de camioane civile, şi este în discuţii şi cu o firmă din Pakistan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorului de producţie al Roman SA, Carol Rugacs, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că este vorba de un contract pentru livrarea a 94 de camioane civile pentru Taiwan, două dintre camioane fiind în prezent finalizate, dintre care unul a ajuns deja la destinaţie.

În prezent, la uzina Roman mai sunt aproximativ 200 de angajaţi, inclusiv personalul adiacent, însă comanda poate fi onorată, potrivit sursei citate.

„Se poate onora comanda şi cu acest număr de angajaţi pentru că i-am păstrat pe cei care ştiu meserie şi se mai pot aduce şi alţi muncitori. Camionul este ca un joc de lego: dacă ai proiectanţi buni, se pot compune elementele“, a spus Rugacs.

Deşi a obţinut acest contract important, fabrica întâmpină dificultăţi în momentul în care participă la licitaţii, din cauza procedurilor bancare.

„Pentru că suntem în reoganizare, băncile sunt instruite să nu acorde acea scrisoare de garanţie necesară. Practic este un cerc vicios aici. Chiar dacă dovedim că avem bani în cont, băncile nu ne oferă această scrisoare de garanţie“, a mai spus directorul de producţie al Roman SA.

Uzina braşoveană se mai află în discuţii cu o firmă din Pakistan pentru acelaşi tip de camion, însă cu volanul pe dreaptă, dar încă nu a fost stabilit numărul de camioane şi nici o valoare totală a contractului.

De asemenea, Roman Braşov a câştigat, anul trecut, o licitaţie cu Ministerul Apărării Naţionale pentru fabricarea a 23 de camioane militare, valoarea contractului fiind de două milioane lei.

Uzina Roman a fost iniţial fabrică de armament, când s-a înfiinţat, în 1938, iar începând cu anul 1953, după naţionalizare, a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabrice autocamioane. În anii 1977 – 1978 uzina avea o producţie record de 33.000 de maşini pe an şi 26.000 de angajaţi. Declinul uzinei a început după anul 1990, iar în septembrie 2014 a intrat în insolvenţă, în prezent fiind în procedură de reorganizare.

Mihaela Gradinaru, corespondenti@mediafax.ro

ad-test-3