ad-test-0
ad-test-2

„Top 300 Cei mai Bogați Români”: Ion Țiriac și frații Pavăl au depășit pragul de un miliard de euro

Ion Țiriac este cel mai bogat român, cu dețineri de 1,7-1,8 miliarde de euro, fiind urmat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, cu 1,1-1,2 miliarde de euro, arată ediția pe anul 2017 a „Top 300 Cei mai Bogați Români”, lansată luni de revista Capital. „Pentru al patrulea an consecutiv, locul I este ocupat de Ion Țiriac. Averea celui mai bogat român a crescut cu 7,6% față de nivelul consemnat în ediția precedentă”, se arată într-un comunicat al editorilor. 

Cea mai mare surpriză a clasamentului din acest an o reprezintă „creșterea fulminantă a averii fraților Pavăl”. Cifra de afaceri a Dedeman, companie înființată în 1992 de Dragoș și Adrian Pavăl, a depășit anul trecut pragul de un miliard de euro, în timp ce profitul net a crescut cu peste 25%, ajungând la 158 de milioane de euro.

O altă surpriză a ediției din 2017 a Top 300 Capital este urcarea pe podiumul businessului românesc a patronului RCS&RDS, Zoltan Teszari. „Averea celui mai discret milionar a crescut cu aproximativ 10% față de nivelul consemnat anul trecut”, mai arată editorii.

Și averea minimă pentru intrarea în „clubul elitei românești” a crescut față de ediția precedentă, de la 20-21 de milioane de euro la 20-22 de milioane de euro.

Pragul acesta a fost depășit în premieră de 22 de persoane sau familii cu afaceri în creștere. Totodată, 5 foști membri ai clubului Top 300 au demonstrat în ultimii ani că și-au redresat businessurile și au revenit în lumina reflectoarelor. Potrivit celei de-a XVI-a ediții a Top 300 Cei mai bogați români, averea totală a ajuns la valoarea 23,05 miliarde de euro, cu 6,2% mai mare față de nivelul înregistrat în ediția precedentă.

Primele 10 poziții din „Top 300 Cei mai Bogați Români” sunt următoarele:

1. Ion Țiriac - 1,7-1,8 miliarde de euro (În 2016, averea celui mai bogat român a fost de 1,6-1,65 miliarde de euro)

2. Dragoș și Adrian Pavăl - 1,1-1,2 miliarde de euro (Anul trecut, frații Pavăl au avut o avere de 920-950 milioane de euro)

3. Zoltan Teszari - 550-570 de milioane de euro (În 2016, patronul RCS&RDS avea o avere de 500-520 de milioane de euro)

4. Ioan Niculae - 500-600 de milioane de euro (În ediția anterioară, omul de afaceri ocupa locul trei, cu o avere cuprinsă între 600-700 de milioane de euro)

5. Iulian Dascălu - 480-500 de milioane de euro (Anul trecut, Iulian Dascălu se afla pe același loc, cu o avere de 450-460 de milioane de euro)

6. George Becali - 400-500 de milioane de euro (În ediția din 2016, Becali avea o avere de 280-300 de milioane de euro și se afla pe locul 9)

7. Gruia Stoica și Vasile Didilă - 400-420 de milioane de euro (Anul trecut, cei doi antreprenori ocupau locul 6 cu o avere de 380-400 de milioane de euro)

8. Frank Timiș - 380-400 de milioane de euro (În ediția precedentă, omul de afaceri avea o avere de 270-280 de milioane euro și ocupa locul 11)

9. Radu Dimofte - 370-400 de milioane de euro (În 2016, se afla pe locul 10 cu o avere de 280-300 de milioane de euro)

10. Marius și Emil Cristescu - 340-350 de milioane de euro (Cei doi frați aveau în 2016 o avere de 350-360 de milioane de euro și ocupau locul 7). „Față de ediția precedentă a clasamentului, au intervenit modificări și la profilul milionarului prezent în Top 300.

Pe scurt, acesta arată așa: are 56 de ani, este bărbat, cu o avere medie de aproape 77 de milioane de euro și are businessuri în București”, mai arată editorii. Din regiunea București-Ilfov sunt 113 milionari, cu o avere însumată de 10,76 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 46,7% din averea celor 300 cei mai bogați români. Sectoarele economice în care afacerile antreprenorilor prezenți în ediția din acest an a clasamentului au cunoscut o evoluție semnificativă au fost: comerțul, industria, transporturile și agricultura.

Potrivit editorilor, „unui angajat cu salariul mediu net, ca să intre în Top 300 Capital, i-ar trebui 3.387 de ani. Dar pentru cel mai bine plătit fotbalist din lume - Lionel Messi, care câștigă 500.000 de euro săptămânal - ar fi necesar doar un singur an”. La calcularea averilor, Capital a ţinut cont de valoarea participaţiilor în companii.

Pentru evaluarea afacerilor, s-au folosit multiplicatori de EBITDA, diferiţi pentru fiecare industrie, actualizaţi în funcţie de valorile de piaţă confirmate în cazul realizării unor tranzacţii recente în domeniile respective (multiplicatorii au fost furnizați de Deloitte România).

S-a ţinut cont şi de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde au existat informaţii) şi bunurile imobile (terenuri, clădiri) deţinute de milionari şi de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum şi conturile bancare.

About Author

Mediafax
Mediafax este prima agenţie de presă independentă din România, care, din 1995, deţine poziţia de lider pe piaţa românească în furnizarea de fluxuri de ştiri şi informaţii în timp real. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România care şi-a exportat modelul de business. Pe piaţa din Cehia, Mediafax, o companie media lansată în iunie 2008, funcţionează ca singura agenţie de presă privată care transmite în timp real informaţii din toate domeniile. Serviciile de ştiri şi imagini sunt disponibile prin intermediul site-urilor www.mediafaxbiz.cz, respectiv www.mediafaxfoto.cz. De-a lungul timpului, Mediafax a căpătat statutul de pionier pe piaţa media românească, stabilind standarde de profesionalism în jurnalism şi lansând în premieră produse şi servicii multimedia, care oferă beneficiarilor conexiunea în timp real cu informaţia specializată de care au nevoie, precum şi o viziune de ansamblu asupra evenimentelor zilei.
ad-test-3