Interviuri

Florin Barhalescu: “Iasul este un muzeu in aer liber!”
Florin Barhalescu vorbeste despre Iasi cu naturaletea omului care s-a nascut aici. Asta desi a descoperit Iasul in timpul studentiei. A intrat in turism in anul 1994, reusind ca in 1997 sa-si deschida propria firma. ICAR Tours numara acum 8 birouri in zonele de Nord-Est si Sud-Est ale Romaniei si aproximativ 30 de angajati. Pasiunea pentru turism a managerului poate fi rezumata in cei peste un million de kilometri, din care doar 20-25.000 sunt in afara Romaniei.
 

Evenimente marca ICAR: degustari de vinuri si tur de oras
 

BusinessAge: Ati derulat in ultima perioada o serie de evenimente care au animat putin turismul local. De unde aceasta initiativa?
Florin Barhalescu: Practic, folosim noile instrumente ale marketingului si mai ales ale social media, prin care incercam sa cream evenimente atat locale, cat si regionale, si chiar virtuale de impact. In anul 2010 – 2011, primul pe care l-am avut a fost legat de degustari de vinuri de Iasi. A fost o serie de evenimente in care am strans actorii de pe piata si principalele segmente: mass-media, educatie, specialistii in turism si consumatorul final pentru evaluarea cramelor din zona Iasului si, intr-o serie de sapte evenimente finalizate cu o conferinta, am reusit sa evaluam potentialul vini-viticol ca degustari de vinuri, deci din punct de vedere turistic. Celalalt proiect este legat de turismul local si regional. Pot sa spun ca, in momentul de fata, acest produs creste foarte frumos prin turul de oras gratuit pe care il oferim, el reflectandu-se mai departe in proiectul “Clubul Ghizilor de Iasi”.
 
 
B.A.: Cui se adreseaza acest proiect?
F.B.: Este un concept pe care l-am lansat, si anume acela de turism educational. Respectiv, prin turism sa facem educatie, sa descoperim locuri, valori, oameni care ne invata practice ceea ce acumulam teoretic in scoala si se adreseaza atat studentilor, cat si elevilor si adultilor. Chiar la turul de oras gratuit am avut destul de multi ieseni care ne-au multumit pentru ca locuri pe care le stiau din Iasi, nu le stiau asa documentat. Prin “Clubul de Ghizi de Iasi” pe care speram sa il facem impreuna cu studentii pasionati de turism, vrem sa aratam tocmai aceste etape esentiale in cariera unui ghid: documentarea, stabilirea obiectivelor pentru care te specializezi, tipul de clienti in functie de specialitatea acestora, respectiv cum faci o prezentare pentru un filolog sau pentru un istoric. Iasul, cu cele peste 150 de obiective turistice majore este un muzeu in aer liber, este o scoala pentru orice ghid.
 

B.A.: Cum au primit iesenii initiativele companiei dumneavoastra?
F.B.: Foarte bine, as putea spune. Ceea ce apreciez in mod deosebit este critica constructiva, faptul ca ne-au ajutat sa crestem continuu. Nivelul nostru de profesionalism creste continuu tocmai prin ajutorul iesenilor.
 
Ce poate vedea un turist strain in Iasi?
 

B.A.: Daca as fi un strain aflat pentru prima data la Iasi, ce mi-ati recomanda sa vad in Iasi?
F.B.: Sunt mai multe variabile care intervin aici. As vrea, in primul rand, sa va cunosc profilul, si asta se determina destul de usor de la prima intrevedere. Printr-un scurt dialog putem afla daca sunteti dispus la un tur de doua ore, de patru ore sau de cateva zile si, in functie de asta, as face un program prin care sa descoperiti ceea ce, la urma urmei, va doriti sa aflati despre Iasi. Degeaba va povestesc eu despre istoria orasului daca dumneavoastra doriti sa descoperiti oameni de arta. Pot sa va vorbesc despre Creanga, dar dumneavoastra s-ar putea sa va doriti sa vedeti universitatea si ce rezultate au studentii de aici. Practic, noi suntem pro turism de calitate umana, pe care eu l-am gasit in destul de putine locuri, pentru ca traim intr-o era digitala si prezentarile cu audiphone- urile sunt un fel de snacksuri servite turistilor. Or ceea ce vrem sa dam este tocmai human touch. Cu alte cuvinte, specificul uman.
 
 
 
B.A.: Sa presupunem ca mi-ati determinat profilul. Unde m-ati purta in Iasi daca as vrea sa vad obiective care tin de istoria orasului?
F.B.: Pentru obiectivele legate de istorie, marea majoritate a ghizilor ar incepe din zona Palatului Culturii si a Curtii Domnesti. Personal, as incepe din zona Copoului, pentru ca Iasul este un oras cu suflet si acolo se afla Obelixul cu lei, un reper extrem de important din punct de vedere istoric. Dupa aceea, as cobori in istorie catre zidurile Cetatii Domnesti si catre Sf. Nicolae Domnesc, unde principii romani au fost incoronati.
 


Turismul intre cultura si shopping 
 
 
 
B.A.: Sunteti pe piata de 14 ani. Cum ati rezistat?
F.B.: Secretul este unul destul de simplu: construirea de relatii de incredere atat cu colegii mei, cat si cu clientii. Pot spune ca am clienti care de 14 ani cumpara constant de la ICAR si cu care am reusit in tot acest timp sa invatam impreuna sa facem lucrurile bine si foarte bine. Preferam sa avem clienti buni si atat.
 
 
B.A.: Intr-o perioada in care cei mai multi alearga dupa cantitate si castiguri imediate…
F.B.: Din acest punct de vedere, sunt putin trist. Fata de anii cand am intrat in turism, nivelul de cultura al turistilor a scazut. In ’94 – ’96, oamenii mergeau la Paris pentru a vedea Louvre, pentru a vedea istoria Frantei, cultura si asa mai departe. In momentul de fata, Parisul se vinde pentru shopping. Oamenii au obiective mult mai materiale decat culturale. Bifeaza pe harta pe unde au fost.
 
 
B.A.: Si de fapt nu au vazut nimic!?
F.B.: Au vazut ceea ce si-au dorit sa vada. De fapt, este o alegere personala in care eu, consultantul, nu am voie sa intervin. Pentru noi anul 2012 este un an al city break-urilor. Calendarul ICAR va cuprinde 12 city break-uri in Romania si 12 in Europa. Prin city break-uri incercam sa scoatem in evidenta obiectivele de shopping si de intrare in atmosfera comerciala a orasului.
B.A.: Va supuneti oarecum trendului…
 
 
F.B.: Nu am cum sa nu ma supun. De exemplu, nu poti sa te duci la Praga fara sa mananci sunca de Praga facuta acolo in piata. Dar poti sa dai si mici ponturi. Pentru mine, la Praga, uimitori sunt acei tineri de 21- 22 de ani care sunt fierari. Acest specific local cautam sa-l introducem in city break-uri pentru ca, la urma urmei, pentru iubitorii de shopping gasim si la Iasi marci asa cum gasim la Bruxelles, spre exemplu. Dar cicolata belgiana acolo o gasim.
 
 
Piata este pentru toata lumea
 
 
 
B.A.: Cum au evoluat agentiile de turism de cand sunteti in domeniu?
F.B.: E greu sa vorbesti despre concurenta. Sunt parteneri pe piata pe care ii respect foarte mult, sunt parteneri de top locali si la nivel de capital, pentru ca piata este concentrata mai mult acolo. Dar sunt si foarte multe agentii care nu investesc suficient in ele. Eu sustin in continuare ca este piata pentru toata lumea. Romania reprezinta o piata destul de mare atat pentru turistii care vor sa mearga in afara si mai ales pentru cei care vor sa viziteze Romania. Este clar ca e un efort mult mai mare sa plimbi un strain in Iasi sau in Romania decat sa-l duci afara. De ce? Acolo industria turistica are si 200 de ani vechime, in timp ce, in Romania, abia ne reinventam. O industrie turistica reala a fost doar pentru cativa ani, undeva prin anii ‘70 si ceva, cand s-a investit in zona aceasta si s-au creat specialisti.
 
B.A.: Cine ar trebui sa investeasca?
F.B.: Eu nu cred in solutiile impuse. Cine spune ca nu avem infrastructura face o greseala foarte mare. Exista o gramada de proiecte europene pe care le poti implementa. Dincolo de asta, lucrurile ar trebui pornite si de la baza. Cu alte cuvinte, fiecare ospatar, consultant in turism sau camerista trebuie sa aiba disponbilitatea de a face aceleasi servicii in Romania pe care le fac in strainatate.
 
 
B.A.: Sa inteleg ca asta ne lipseste pentru a avea un turism competitiv?
F.B.: Lipseste infrastructura si de sus in jos si de jos in sus. Nu poti sa acuzi un om, fie el secretar de stat sau ministru, atata timp cat oamenii din industrie nu sunt implicati si constienti de ceea ce vor sa faca. In momentul de fata, pe zona Moldovei avem trei-patru operatori de incoming. Nu poti sa faci business cu asa ceva.
 
 
B.A.: Cum ar putea fi imbunatatita situatia?
F.B.: Printr-o strategie nationala, regionala, locala. Noi, la Iasi, ne confrutam cu probleme de corelare cu proiectele de la Suceava si de la Neamt, de exemplu. Suntem usor defazati pentru ca nu circula informatia suficient de repede intre noi.  Sunt oameni minunati in Romania cu care se poate face treaba. Problema este sa putem face treaba impreuna.  Nu poti sa iei turistul strain din aeroport si sa-l arunci in barca la Vatra Dornei. Este destul de greu si iti trebuie experienta pentru a cunatifica valoarea reala a turismului romanesc. Sunt mine inchise care pot fi transformate in muzee, dar pentru asta trebuie investit.
 
 
B.A.: Care sunt obiectivele ICAR pentru urmatoarea perioada?
F.B.: Speram sa iesim din aceasta criza, pentru ca si noi, impreuna cu toti operatorii, am intrat intr-o zona de criza. Sper sa crestem echipa, pentru ca avem proiecte destul de frumoase si in zona de turism clasic, dar si in zona de online, unde suntem din ce in ce mai prezenti. Romania are spatiu turistic real, dar si pentru clientii de aici reprezinta o mare valoare.
 
 
 
 
BusinessAge

Comentarii




Bravo!

13:14 (Luni, 24 octombrie 2011)

Mi se pare ac ICAR Tour a animat foarte mult turismul in Iasi si ca studentii au inceput sa descopere si altceva in afara de pub-uri datorita activitatii acestei agentii de turism.

Bravo si sa continuati in acest ritm!



Adauga un comentariu


Nume*:
Email*:
Titlu*:
Comentariu*:
 
Cod*:
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!

Interviuri

In perioada 8-11 mai 2012, Business Days impreuna cu Andy Szekely lanseaza turneul aniversar 10 ani de microevenimente, “Serile AS”. Scopul acestor evenimente este ca pe durata a 4 ore (intre orele 18:00 si 22:00) sa ajute la formarea spi ...
» citeste tot articolul
03 mai 2012
 Carte de vizita  Nume si prenume: Filculescu Adina Functia: Enthusiast entrepreneur, floral design lover, making events happen Studii: Doctorat in Administrarea Afacerilor, Academia de Studii Economice, Bucuresti   Adina Filcule ...
» citeste tot articolul
16 februarie 2012
» vezi toate interviurile

Evenimente

 În cadrul conferinţei, se vor afla faţă în faţă specialişti în domeniul finanţărilor şi consultanţi în managementul proiectelor cu 150 de reprezentanţi ai orga ...
» citeste tot articolul
17 mai 2012
          Pe 30 mai 2012 la IDEO - Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor se va desfăşura a doua ediţie ieşeană a evenimentului 11even. Tematica aces ...
» citeste tot articolul
15 mai 2012
» vezi toate evenimentele

Articole

Editor Revista Cariere
e-mail: roxana.achim@cariereonline.ro
Conceptul este familiar pentru organizaţiile multinaţionale care sunt prezente în ţara noastră însă programe de încurajare sunt dezvoltate în afara României, cre ...
antreprenoriat
manager
e-mail: elena.grecu@avocatii-tai.ro
Odata cu semnarea tratatului de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, apar noi intrebari cu privire la marcile comunitare si la interferenta acestora cu marcile inregistrate deja in Romania. ...
proprietate intelectuala
Managing Partner
e-mail: iulia.vass@vasslawyers.eu
Contractele publice au fost dintotdeauna ispititoare pentru firmele private. In contextul crizei economice, acestea au devenit insa pentru companii din cateva domenii cheie, precum constructiile, unic ...
achizitii publice
Expert evaluator in domeniul medierii
Toti mediatorii pe care ii cunosc considera medierea unul dintre cele mai bune instrumente in rezolvarea litigiilor atat pentru persoane fizice, dar mai ales pentru persoanele juridice. In mod ce ...
antreprenoriat

Curs valutar

EUR: 4.4421 RON

USD: 3.4981 RON

CHF: 3.6997 RON

GBP: 5.5343 RON

Indici bursieri


BET
BET-C
BET-FI
RAQC