Stiri

Liber la noi hipermarketuri!
Guvernul s-a obligat, la presiunea Comisiei Europene, să înlăture restricţiile privind deschiderea marilor lanţuri de retail, prin eliminarea cerinţelor legate de acordul magazinelor concurente la emiterea autorizaţiei şi prezentarea unui studiu de impact de către investitorul care solicită avizul, potrivit MEDIAFAX.
 
 
Restricţiile ar trebui eliminate până în luna septembrie.
 
 
Legislaţia în vigoare, adoptată în 2004, stabileşte că deschiderea structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare, de peste 1.000 de metri pătraţi, este autorizată de către o comisie constituită la nivel autorităţii locale, din care face parte, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi ai asociaţiilor profesionale, patronale şi de protecţie a consumatorilor, şi un reprezentant al agenţilor economici din imediata vecinătate a centrului comercial pentru care este cerută autorizaţia.
 
 
În acelaşi timp, solicitările de deschidere a unor astfel de magazine trebuie însoţite obligatoriu de "un studiu de piaţă şi impact".
 
 

Comentarii


Nici un comentariu pentru acest articol.


Adauga un comentariu


Nume*:
Email*:
Titlu*:
Comentariu*:
 
Cod*:
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!

Interviuri

In perioada 8-11 mai 2012, Business Days impreuna cu Andy Szekely lanseaza turneul aniversar 10 ani de microevenimente, “Serile AS”. Scopul acestor evenimente este ca pe durata a 4 ore (intre orele 18:00 si 22:00) sa ajute la formarea spi ...
» citeste tot articolul
03 mai 2012
 Carte de vizita  Nume si prenume: Filculescu Adina Functia: Enthusiast entrepreneur, floral design lover, making events happen Studii: Doctorat in Administrarea Afacerilor, Academia de Studii Economice, Bucuresti   Adina Filcule ...
» citeste tot articolul
16 februarie 2012
» vezi toate interviurile

Evenimente

 În cadrul conferinţei, se vor afla faţă în faţă specialişti în domeniul finanţărilor şi consultanţi în managementul proiectelor cu 150 de reprezentanţi ai orga ...
» citeste tot articolul
17 mai 2012
          Pe 30 mai 2012 la IDEO - Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor se va desfăşura a doua ediţie ieşeană a evenimentului 11even. Tematica aces ...
» citeste tot articolul
15 mai 2012
» vezi toate evenimentele

Articole

manager
e-mail: ciprian@designyourfuture.ro
Pasii amenintatori ai concurentei, vartejul legislatiei, alinierea la standardele europene, dorinta de a creste afacerile ne trimit intr-o cursa nebuna in cautarea creativitatii. Vrem ca ideile de pro ...
marketing
redactor CariereOnline
e-mail: redactia@cariereonline.ro
În spatele nostru se află ţări precum Polonia, Ungaria, Slovacia,Croaţia, Franţa sau Lituania, ceea ce arată că o mare parte dintre ţările cu un indice mare al intenţiei de a deschid ...
antreprenoriat
Managing Partner
e-mail: iulia.vass@vasslawyers.eu
Din obligatiile autoritatilor contractante in vederea atribuirii contractelor de valoare mica rezulta o dilema a carei solutie are relevanta si pentru operatorii economici participanti la procedur ...
achizitii publice
Expert evaluator in domeniul medierii
Toti mediatorii pe care ii cunosc considera medierea unul dintre cele mai bune instrumente in rezolvarea litigiilor atat pentru persoane fizice, dar mai ales pentru persoanele juridice. In mod ce ...
antreprenoriat

Curs valutar

EUR: 4.4421 RON

USD: 3.4981 RON

CHF: 3.6997 RON

GBP: 5.5343 RON

Indici bursieri


BET
BET-C
BET-FI
RAQC