Stiri

Fostul ministru al Muncii a secretizat informaţiile legate de proiectul soţiei
Descoperirea a fost făcută în urma unei solicitări a Institutului pentru Politici Publice (IPP). Reprezentanţii organizaţiei au condamnat, joi, 5 mai, deciziile ''netransparente şi contrare legislaţiei româneşti privind liberul acces la informaţii de interes public'' emise de fosta conducere a Ministerului Muncii împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).
 

Potrivit unui comunicat citat de AGERPRES, înainte de plecarea din fruntea ministerului, Ioan Botiş ar fi blocat accesul la toate informaţiile din contractele de finanţare prin adoptarea Ordinului 1301/201, ''inclusiv la cele din proiectul 'Şansă la demnitate!', în care era implicată soţia şi pentru care este cercetat pentru conflict de interese''.
 
 
Ordinul care a limitat transparenţa informaţiilor de ordin public a fost adoptat în 4 aprilie 2011, după ce în 1 aprilie IPP adresase o solicitare de informaţii de interes public către AMPOSDRU, pentru a obţine copii ale contractelor proiectelor finanţate, rapoartelor de evaluare ale POSDRU, dosarelor de licitaţie, listei evaluatorilor proiectelor etc.IPP solicită premierului României să anuleze acest ordin, fiind vorba de fonduri europene nerambursabile ce trebuie cheltuite transparent.
 

În opinia sursei citate, gestul fostului ministru al Muncii reprezintă ''un abuz incalificabil împotriva principiilor fundamentale stabilite prin Constituţie''.
 

SURSA: AGERPRES

Comentarii


Nici un comentariu pentru acest articol.


Adauga un comentariu


Nume*:
Email*:
Titlu*:
Comentariu*:
 
Cod*:
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!

Interviuri

In perioada 8-11 mai 2012, Business Days impreuna cu Andy Szekely lanseaza turneul aniversar 10 ani de microevenimente, “Serile AS”. Scopul acestor evenimente este ca pe durata a 4 ore (intre orele 18:00 si 22:00) sa ajute la formarea spi ...
» citeste tot articolul
03 mai 2012
 Carte de vizita  Nume si prenume: Filculescu Adina Functia: Enthusiast entrepreneur, floral design lover, making events happen Studii: Doctorat in Administrarea Afacerilor, Academia de Studii Economice, Bucuresti   Adina Filcule ...
» citeste tot articolul
16 februarie 2012
» vezi toate interviurile

Evenimente

 În cadrul conferinţei, se vor afla faţă în faţă specialişti în domeniul finanţărilor şi consultanţi în managementul proiectelor cu 150 de reprezentanţi ai orga ...
» citeste tot articolul
17 mai 2012
          Pe 30 mai 2012 la IDEO - Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor se va desfăşura a doua ediţie ieşeană a evenimentului 11even. Tematica aces ...
» citeste tot articolul
15 mai 2012
» vezi toate evenimentele

Articole

expert economic
e-mail: bogdan.glavan@gmail.com
Politicienii si analistii economici tot repeta obsesiv ca statul trebuie sa faca rost de bani „acum” si ca, fie taierea de salarii cat de rea, tot mai strangi un ban asa. Ca fara acordul c ...
economie
Editor Revista Cariere
e-mail: roxana.achim@cariereonline.ro
Conceptul este familiar pentru organizaţiile multinaţionale care sunt prezente în ţara noastră însă programe de încurajare sunt dezvoltate în afara României, cre ...
antreprenoriat
Managing Partner Avocatnet
e-mail: alin@avocatnet.ro
Internetul lor   A fost odata ca niciodata un oras in care toata lumea avea cladiri normale. Cu un etaj, cu doua etaje. Unii aveau zgarienori, altii bordeie. Ca in toate orasele lumii. Industri ...
afaceri online
manager
e-mail: elena.grecu@avocatii-tai.ro
ORDA este Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, institutie de stat aflata in subordinea Guvernului cu autoritate unica pe teritoriul Romaniei in ceea ce priveste evidenta, observarea si controlul ...
proprietate intelectuala

Curs valutar

EUR: 4.4452 RON

USD: 3.4817 RON

CHF: 3.7012 RON

GBP: 5.4947 RON

Indici bursieri


BET
BET-C
BET-FI
RAQC