|
| ||||||||||||||||||||||||||||
|
Centru de resurse
pentru sectorul business
|
||||||||||||||||||||||||||||
|
Stiri
Tarom scapă de privatizare
Executivul a menţinut în scrisoarea de intenţie la noul acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) obiectivul de a privatiza Oltchim, complexele energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, însă la Tarom, iniţial propusă spre privatizare, va vinde doar un pachet minoritar, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
La evaluarea precedentă, Guvernul îşi asumase că, până la finele lunii aprilie, va finaliza analiza în vederea identificării unui investitor strategic la Tarom.Potrivit surselor, autorităţile române şi reprezentanţii FMI au decis că operatorul de transport aerian nu va fi vândut, însă nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte dimensiunea pachetului minoritar care va fi cedat. Guvernul va continua programele de vânzare a pachetelor minoritare la Petrom (10%), Transelectrica (15%), Transgaz (15%) şi Romgaz (15%). La Compania Naţională a Huilei, cel mai mare datornic la buget, şi Termoelectrica, autorităţile trebuie să separe activităţile viabile de cele neviabile, anterior oricărei decizii de privatizare sau închidere. Procesul de restructurare la companiile de stat va trebui să conducă, în final, atât la scăderea arieratelor, cât şi a pierderilor. Comentarii Nici un comentariu pentru acest articol.
Promotii
Ultimele produse Indici bursieri
|
||||||||||||||||||||||||||||
|
Copyright © BUSINESS AGE | 2012
Created by
MediaFactory
|
||||||||||||||||||||||||||||