Stiri

Investitori turci vor să deschidă spitale private în România

Trei companii din Turcia au început demersurile pentru a construi spitale private în România, potrivit ambasadorului român la Ankara, Ion Pascu, citat de agenţia Mediafax. O piedică în calea acestor  investiţii este nerecunoaşterea reciprocă a diplomelor medicilor.
 

"Există interes pentru domenii noi şi aş putea menţiona în primul rând investiţii turce în domeniul sănătăţii. Cel puţin trei grupuri mari din Turcia studiază posibilitatea construirii unor spitale", a declarat ambasadorul român la Ankara, Ion Pascu.
 
 
Unul dintre spitale ar urma sa fie destinat bolnavilor care suferă de cancer. Anul trecut, a fost deja inaugurat un spital manageriat de afaceristi turci.
 
Ambasadorul român la Ankara a precizat că Ministerul Afacerilor Externe  discută deja cu Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei din România pentru pregătirea unui acord de recunoaştere a diplomelor. Rămâne ca partenerii turci să iniţieze un dialog similar în ţara lor.
 

În 2010, schimburile comerciale între România şi Turcia s-au ridicat la peste 6 miliarde de dolari, cu o creştere considerabilă a exporturilor noastre, a mai precizat ambasadorul român.

Sursa: Mediafax.ro

Comentarii


Nici un comentariu pentru acest articol.


Adauga un comentariu


Nume*:
Email*:
Titlu*:
Comentariu*:
 
Cod*:
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!

Interviuri

In perioada 8-11 mai 2012, Business Days impreuna cu Andy Szekely lanseaza turneul aniversar 10 ani de microevenimente, “Serile AS”. Scopul acestor evenimente este ca pe durata a 4 ore (intre orele 18:00 si 22:00) sa ajute la formarea spi ...
» citeste tot articolul
03 mai 2012
 Carte de vizita  Nume si prenume: Filculescu Adina Functia: Enthusiast entrepreneur, floral design lover, making events happen Studii: Doctorat in Administrarea Afacerilor, Academia de Studii Economice, Bucuresti   Adina Filcule ...
» citeste tot articolul
16 februarie 2012
» vezi toate interviurile

Evenimente

 În cadrul conferinţei, se vor afla faţă în faţă specialişti în domeniul finanţărilor şi consultanţi în managementul proiectelor cu 150 de reprezentanţi ai orga ...
» citeste tot articolul
17 mai 2012
          Pe 30 mai 2012 la IDEO - Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor se va desfăşura a doua ediţie ieşeană a evenimentului 11even. Tematica aces ...
» citeste tot articolul
15 mai 2012
» vezi toate evenimentele

Articole

manager ABC Training Consulting
e-mail: anda@abctrainingconsulting.ro
Orice firma are o “imagine financiara” care reflecta performanta economico-financiara exprimata prin cifra de afaceri, profitabilitate, lichiditate, grad de indatorare etc. “Imaginea ...
educatie financiara
Managing Partner
e-mail: iulia.vass@vasslawyers.eu
In timp ce in SUA si in Europa de Vest planurile de salvare a economiei vizeaza modernizarea infrastructurii si aducerea acesteia in secolul XXI, in Romania inca ne straduim sa ii punem fundatia. Ch ...
achizitii publice
manager
e-mail: ciprian@designyourfuture.ro
Pasii amenintatori ai concurentei, vartejul legislatiei, alinierea la standardele europene, dorinta de a creste afacerile ne trimit intr-o cursa nebuna in cautarea creativitatii. Vrem ca ideile de pro ...
marketing
Editor Revista Cariere
e-mail: roxana.achim@cariereonline.ro
Cu scopul de a susţine şi ajuta antreprenorii români să înfiinţeze şi să conducă propriile companii într-un mod profitabil, Fundaţia Post-Privatizare sprijină programul Sc ...
antreprenoriat

Curs valutar

EUR: 4.4452 RON

USD: 3.4817 RON

CHF: 3.7012 RON

GBP: 5.4947 RON

Indici bursieri


BET
BET-C
BET-FI
RAQC