Stiri

Ancheta pe piata carburantilor s-a terminat. Ce urmeaza?
Consiliul Concurentei a finalizat investigatia derulata pe piata carburantilor, urmand sa anunte verdictul  si posibilele sanctiuni. Ancheta a vizat o posibila intelegere intre companii privind stabilirea preturilor la benzina si motorina.


Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ca a primit de la Comisia Europeana raportul ce contine observatiile autoritatii europene privind rezultatul investigatiei derulate la principalii jucatori din piata carburantilor.
 
 
 
Raportul a fost trimis companiilor investigate, iar acestea au un termen de 30 de zile in care pot formula obiectii. Pe 21 decembrie va fi organizata o ultima audiere a reprezentantilor companiilor, iar apoi va fi dat verdictul, scrie DailyBusiness.ro.
 
 
 
Investigatia pe piata comercializarii carburantilor a inceput in 2005 si a fost reluata in 2009, cand a fost schimbata echipa care lucra la acest caz.
 
 
 
In luna ianuarie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a intocmit un raport in care se spune ca majorarea preturilor la pompa a fost nejustificata pe parcursul anului 2010. Altfel spus, benzinarii au scumpit benzina fara ca majorarea sa fi fost determinata de evolutia pretului petrolului, cursul valutar sau taxele percepute de stat.
 
 
 
Cititi pe DailyBusiness.ro raspunsul companiilor.

Comentarii


Nici un comentariu pentru acest articol.


Adauga un comentariu


Nume*:
Email*:
Titlu*:
Comentariu*:
 
Cod*:
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!

Interviuri

In perioada 8-11 mai 2012, Business Days impreuna cu Andy Szekely lanseaza turneul aniversar 10 ani de microevenimente, “Serile AS”. Scopul acestor evenimente este ca pe durata a 4 ore (intre orele 18:00 si 22:00) sa ajute la formarea spi ...
» citeste tot articolul
03 mai 2012
 Carte de vizita  Nume si prenume: Filculescu Adina Functia: Enthusiast entrepreneur, floral design lover, making events happen Studii: Doctorat in Administrarea Afacerilor, Academia de Studii Economice, Bucuresti   Adina Filcule ...
» citeste tot articolul
16 februarie 2012
» vezi toate interviurile

Evenimente

 În cadrul conferinţei, se vor afla faţă în faţă specialişti în domeniul finanţărilor şi consultanţi în managementul proiectelor cu 150 de reprezentanţi ai orga ...
» citeste tot articolul
17 mai 2012
          Pe 30 mai 2012 la IDEO - Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor se va desfăşura a doua ediţie ieşeană a evenimentului 11even. Tematica aces ...
» citeste tot articolul
15 mai 2012
» vezi toate evenimentele

Articole

manager
e-mail: elena.grecu@avocatii-tai.ro
In lumina noii evolutii tehnologice, s-a nascut un nou atribut de identificare, acela al „numelui de domeniu”, un atribut care in esenta nu reprezinta altceva decat o adresă de int ...
proprietate intelectuala
Guerrilla Marketing Master Trainer
Definitia care urmeaza nu este predata in scoli de marketing ci este desprinsa din realitate. Si este unul din motivele pentru care marketing-ul, abordat din perspectiva de guerrilla, are succes: ...
marketing
Managing Partner
e-mail: iulia.vass@vasslawyers.eu
A doua jumatate a anului 2008 a fost marcata de efervescenta la nivel national si comunitar pentru facilitarea accesului operatorilor economici la contractele de achizitii publice.   Aceste ...
achizitii publice
Expert evaluator in domeniul medierii
Toti mediatorii pe care ii cunosc considera medierea unul dintre cele mai bune instrumente in rezolvarea litigiilor atat pentru persoane fizice, dar mai ales pentru persoanele juridice. In mod ce ...
antreprenoriat

Curs valutar

EUR: 4.4587 RON

USD: 3.5272 RON

CHF: 3.7133 RON

GBP: 5.5429 RON

Indici bursieri


BET
BET-C
BET-FI
RAQC