Social Media Outage - Cine suportă consecințele?

La doar o lună de la cea mai mare defecțiune cunoscută de Facebook din 2008 și până acum, când Facebook și Instagram au fost nefuncționale timp de 22 de ore, platformele deținute de gigantul albastru se confruntă iar cu probleme legate de indisponibilitatea aplicațiilor.
Pe 14 aprilie, WhatsApp, Instagram și Facebook au devenit indisponibile în țări precum UK, Spania, Italia, Austria, Singapore sau anumite regiuni din SUA, iar, pentru câteva ore, utilizatorii au raportat erori la „log in”, la trimiterea și primirea de mesaje sau la afișarea update-urilor în newsfeed.

Dacă pentru utilizatori, astfel de defecțiuni reprezintă o oportunitate de detașare de online, pentru branduri și influenceri, penele în Social Media sunt un adevărat coșmar.
În lumea digitală de azi, creatorii de conținut și audiența lor de nișă pot crește semnificativ valoarea unui brand. Conform studiilor din ultimul an, 34% din utilizatorii Instagram recunosc că au cumpărat un produs recomandat de un blogger sau influencer, deci nu e de mirare că, 17% din companii investesc jumătate din bugetele de promovare în influencer marketing.

Pe lângă Youtube, Facebook și Instagram sunt cele mai populare platforme pentru astfel de strategii de promovare, deci cine suportă consecințele atunci când cele două devin nefuncționale?
Deși întotdeauna există un plan B pentru situații neprevăzute, experții susțin că, pentru brandurile care doresc să comunice către potențiali consumatori, faptul că platformele sunt integrate într-o singură companie și, deci, riscul ca acestea să devină nefuncționale în același timp, reprezintă o adevărată provocare.

Într-un interviu pentru PRweek.com, David Richeson, SVP of digital innovation & influence la Allison+Partners, declară:
„Problema tehnică, cea mai lungă din istoria canalelor de socializare socială, a reamintit problemele care intervin atunci când rețelele sociale sunt deținute de aceeași companie. În timp ce Facebook domină distribuirea socială cu Instagram și Facebook, Google controlează spațiul de căutare online și YouTube, cea mai populară platformă de partajare video.”

Cea mai afectată parte pare să fie cea a influencerilor care, în cele mai multe cazuri, își concentrează audiența pe o singură platformă. Potrivit unui studiu realizat de agenția de social media marketing Hashoff, 92% dintre influenceri au intenționat să facă din Instagram principala zonă de concentrare a conținutului, în 2018. În timp ce influencerii trebuie să învețe să își extindă activitatea și către celelalte platforme, specialiștii sfătuiesc brandurile să diversifice cât mai mult în campaniile de acest gen, în ceea ce privește varietatea platformelor alese. Alegerea unei game largi de influenceri activi pe diferite platforme minimizează consecințele, în cazul în care una sau mai multe platforme devin inaccesibile.

About Author