ad-test-0
ad-test-2

Opinie. George Miloșan despre un ,,cutremur’’ de 1,2 miliarde de euro în moda europeană

O știre de la sfârșitul săptămânii trecute surprindea lumea modei și a afacerilor din industria de lux a Europei și nu numai. Pierpaolo Piccioli a întrerupt definitiv colaborarea cu grupul italian Valentino unde, de mai bine de 8 ani, era director de creație și unde se formase ca desinger și manager încă din 1999. Sub conducerea lui, în 2022, Valentino a avut o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de euro. ,,Îi mulțumesc lui Pierpaolo pentru rolul său în cadrul casei noastre, pentru viziunea și angajamentul cu care a condus-o acolo unde este azi’’, a spus Jacopo Venturini, managerul general al grupului, în cadrul festivității organizată la plecarea lui Piccioli.

La rândul său, Rachid Mohammed Rachid, reprezentantul acționarului principal al firmei - fondul Mayhoola din Qatar - a precizat :,,în cei 25 de ani în care a fost între noi, a adus o contribuție care va lăsa semne pentru alte zeci de ani’’. Cel mai frumos discurs a fost cel rostit de Piccioli: ,,Nu toate poveștile de succes au un sfârșit și un început. Unele trăiesc într-un fel de eternitate care strălucește intens, atât de intens încât nu lasă umbre. Aici, la Valentino, există un patrimoniu de iubire, de vise, frumusețe și umanitate pe care l-aș lua cu mine pentru totdeauna’’.
Adevărul din spatele vorbelor
Cuvinte frumoase din partea tuturor, dar unele zvonuri de la ,,vârful’’ grupului Valentino arată că Pierpaolo Piccioli va fi înlocuit în scurt timp de Alessandro Michele, fost - până în decembrie 2022 - director de creație la Gucci unde a făcut echipă cu nimeni altul decât Jacopo Venturini sub conducerea celebrului Marco Bizzardi. De altfel, perioada în care Venturini, Michele și Bizzardi erau ,,cei trei mușchetari’’ de la Gucci se numește ,,epoca Michele’’ care a readus faima în ograda casei din Florența. În ulimul an, la Valentino, între Venturini și Piccioli apa era mereu tulbure.
Piccioli este considerat ,,delfinul’’ Mariei Grazia Chiuri - acum manager la casa Dior - cu care a colaborat la începutul carierei, la Fendi și apoi la Valentino. În 2019, revista americană Time l-a inclus în lista celor 100 de persoane influente din lume. La Valentino, deschisese un nou și crucial capitol în istoria societății relansând moda pentru bărbați printr-un proces de redefinire a viziunii privind masculinitatea în general. Rămâne ,,creatorul de suflet’’ al modei italiene. Ultima sa colecție de pret-à-porter calibrată pe negru a fost un mare succes, comparabil cu colecțiile de haute couture. Probabil, acest lucru nu i-a plăcut lui François Pinault, liderul grupului francez Kering, proaspăt acționar la Valentino.
Concluzii…financiare
În 2012, la maison Valentino a intrat în marea galaxie a industriei de lux controlată de fondul Mayhoola, alături de case importante ca Balmain și Pal Zileri. În 2023, grupul Kering a cumpărat 30% din acțiunile Valentino de la Mayhoola pentru 1,7 miliarde de euro cu opțiunea de a deveni acționar majoritar până în 2028 al casei înființată de Valentino Garavani în 1960. Din Kering fac parte casele Saint Laurent, Brioni, Ginori 1735, Balenciaga, Bottega Veneta.
Un prieten italian, familiarizat cu afacerile din moda peninsulară, îmi spunea zilele trecute: ,,indiferent cum ai intra în labirintul modei europene, ajungi tot în Franța sau în Golf. Dar tot italienii fac moda de succes, cu banii altora’’. Bine zis.

George Miloșan - Expert în geopolitică, geoeconomie, criminalitate organizată transfrontalieră și antiterorism, cu articole publicate în presa română și italiană.

About Author

ad-test-3