ad-test-0
ad-test-2

Google anunță detalii despre cea mai nouă versiune Android

În cadrul Google IO 2019, Google a anunțat în sfârșit detalii despre succesorul Android Pie – Android 10, sistemul de operare care încheie tradiția Google de a boteza versiunile Android cu nume de dulciuri.

„Pe măsură ce continuăm să construim Android pentru întreaga lume, brandul nostru ar trebui să fie cât mai inclusiv și accesibil posibil. Fiind un sistem de operare global, este important ca numele să fie clare și potrivite pentru oamenii din întreaga lume”, a declarat Sameer Samat, Product Management VP pentru Android, pe blogul său.

„Credem că această schimbare va face ca numele fiecărei lansări noi să fie mai simplu și mai intuitiv pentru întreaga noastră comunitate globală.”

Versiunile anterioare Android 10 s-au numit Android Pie, Android Oreo, Android Marshmallow sau Android Nougat.

Pe lângă schimbarea numelui, Google anunță și câteva modificări grafice, în ceea ce privește logo-ul Android. Viitoarea versiune va avea un aspect modern și ușor accesibil. Doar jumătatea de sus a robotului Android va fi acum vizibilă, iar culoarea sa se va schimba de la verde la negru, pentru a fi mai ușor de văzut de către cei cu probleme de vedere.

Lansarea oficială a Android 10 va avea loc în următoarele săptămâni.

About Author

ad-test-3