Prevazuta de Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice si sanctionata juridic prin articolele aceluiasi act normativ, contrafacerea reprezinta in esenta multiplicarea si vanzarea unor produse care tind sa copieze cat se poate de fidel alte produse deja existente pe piata si care se bucura de succes in randul consumatorilor, la un pret mult mai avantajos.
Scopul contrafacerii este unul comercial, exprimat prin obtinerea de venituri impresionante de cele mai multe ori, de pe urma punerii in vanzare a produselor fabricate prin preluarea intr-o proportie cat mai mare a caracteristicilor unui alt produs care se bucura deja de o reputatie si care se „vinde bine”, insa inlocuirea altor proprietati ale acestuia astfel incat sa rezulte un pret mai mic si mai avantajos, care sa atraga un consumator dezinformat sau uneori neatent.
„Piata neagra” a produselor contrafacute este cunoscuta ca fiind un pericol social pe care autoritatile doresc sa il inlature printr-o multime de actiuni intreprinse la toate nivelele acesteia, de la locuri de manufactura pana la magazinele sau targurile de desfacere a produselor.
Si-a pus insa cineva problema cererii si a ofertei in materia produselor contrafacute?
Fara a sustine absolut in niciun fel aceasta infractiune, constatam de cele mai multe ori ca, asa cum se intampla in orice domeniu, indiferent ca discutam despre servicii sau discutam despre produse, oferta s-a nascut datorita cererii.
Intrebarea, ce a existat prima data, cererea sau oferta, este precum intrebarea, cine s-a nascut prima data, oul sau gaina?
Bineinteles ca daca nu exista nevoia umana, nu ar fi existat cererea, drept urmare nu ar mai fi existat speculanti ai pietei si nici produsele contrafacute. Doar ca in materia produselor contrafacute oferta nu este propagata prin publicitate ci prin viu grai sau prin mostre gratuite oferite „pe sub mana”.
Exista consumatori ai produselor contrafacute, cu buna stiinta. Oameni care doresc sa beneficieze de imaginea pe care le-o poate oferi o geanta, spre exemplu, dar care nu isi permit sa plateasca pretul bandului real si, pentru sentimentul de a isi satisface nevoia de lux, inteleg sa plateasca un pret mult mai mic pe o copie cat se poate de fidela a gentii originale.
Este insa o copie la fel de buna din punct de vedere calitativ? Urmeaza sa va oferim un raspuns care poate sa socheze, insa de unele ori se intampla ca produsul original sa fie din materiale mai putin durabile din ratiuni de protectie a mediului, iar produsul contrafacut sa fie, ba din contra, din materiale mult mai rezistente si pot fi folosite timp mai indelungat. Aici se ridica problema garantiei unui produs, avand in vedere faptul ca din perspectiva raportului calitate pret, balanta tinde sa fie inclinata catre un produs contrafacut.
Poate consumatorul totusi sa tolereze produsele contrafacute cand discutam despre sanatate? Este la fel de simpla alegerea cand cumpara o crema de fata sau de corp care poate avea efecte nocive asupra sanatatii umane? Dar daca cele doua creme sunt obtinute din aceleasi produse nutritive pentru piele si astfel este inlaturat orice risc de imbolnavire?
Raspunsul la aceasta intrebare se regaseste natural in problema atragerii raspunderii. Pe cine luam la intrebari in cazul unui incident neplacut?
Deosebirea intre marca originala si producatorul de copii fidele este aceea a transparentei si a onestitatii. In oricare dintre situatiile expuse mai sus, indiferent ce problema intampina un consumator, acesta din urma va avea nenumarate instrumente de a se apara si de a incerca sa restabileasca situatia anterioara sau, acolo unde este cazul, sa primeasca si o despagubire pentru eventuale prejudicii. Atunci cand cumperi un produs contrafacut urmeaza sa iti asumi, in acelasi timp, ca esti singur in fata alegerii tale si ca nu vei avea impotriva cui sa te indrepti in cazul in care vei intampina o problema. Nici autoritatile nu isi pot desfasura activitatea de control si, mai departe, de sanctiune impotriva unei „firme fantoma” pe care nu o poti indica pentru ca geanta a fost luata de la un targ, fara bon fiscal.
In afara de problema atragerii raspunderii se ridica si o alta problema de ordin moral. Incurajarea produselor contrafacute inseamna susinerea unei probleme sociale, asumarea ca imaginea este mai importanta decat siguranta, ca luxul este mai important decat garantia.
Alternativa este cautarea unui produs cu aceleasi proprietati, la fel de frumos sau benefic, in functie de categoria in care se incadreaza, la un pret mai mic, dar care sa nu fie comercializat pe „piata neagra” incercand sa ofere falsa impresie ca satisface o nevoie. Poate fi un produs autentic de la o marca diferita, dar asumata, legala si transparenta. Nu de putine ori, producatori nationali la inceput de drum, dar care doresc sa se afirme prin calitatea pe care o ofera, reusesc sa vanda la un pret mult inferior marilor branduri, produse care merita incercate. Deosebirea este aceea ca nu au resursele necesare pentru a investi in publicitate si lipsa de promovare a unui produs creaza in ochii scepticului impresia gresita ca produsul nu este la fel de bun.
Contrafacerea poate deveni periculoasa la un nivel macro, iar consumatorii au un rol activ prin alegerile pe care le fac. Comercializarea produselor contrafacute este prevazuta si sanctionata de lege, cumpararea din pacate insa, nu. Trebuie sa ne autocenzuram in aceste situatii si sa intelegem ca prin achizitionarea unui „fake” incurajam nu doar o economie paralela care nu poate sa fie fiscalizata, dar incalcam drepturile de proprietate intelectuala ale adevaratilor producatori, cei care au investit in mod constant si corect intr-o marca.
Av. Raluca Comanescu
