ad-test-0
ad-test-2

Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în 2016 au cheltuit în medie aproape 2.400 de lei/persoană

Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 2,46 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 5,92 miliarde de lei, cheltuind în medie aproape 2.400 de lei/persoane în anul 2016, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Potrivit datelor publicate vineri de INS, principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în anul 2016 a fost reprezentat de afaceri, participare la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (57,6% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 58,5% din total.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România a fost reprezentat de călătoriile în scop particular (42,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (61,4%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,7%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (92,3%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 37,6% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 35,6%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 55,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinourui, săli de jocuri mecanice au reprezentat 54% din totalul cheltuielilor pentru recreere, se arată în comunicatul transmis de INS.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 51,7% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 30,5% si-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (74,9% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 14,3%, urmate de autocare şi autobuze cu 9,1%, iar alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) au reprezentat 1,7%.

Potrivit sursei citate, numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în trimestrul al patrulea din 2016 a fost de 540.800, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la peste 1,3 miliarde de lei.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul al patrulea din 2016 a fost reprezentat de afaceri, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (61,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 62,8% din total.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România a fost reprezentat de călătoriile în scop particular (38,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (61,8%).

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (51,4%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (90,8%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 18,2%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 10,3%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 39,7% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor 35%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 57,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinourui, săli de jocuri mecanice au reprezentat 58,1% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 52,4% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 30,4% și-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,2% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 14,4%, urmate de autocare şi autobuze cu 4,9%, iar alte mijloace au reprezentat 1,5%.

Anca Olteanu, anca.olteanu@mediafax.ro

ad-test-3