ad-test-0
ad-test-2

Turiștii români au petrecut în structurile de cazare din țară trei zile, iar cei străini două zile

Numărul vizitatorilor străini a crescut în primele opt luni din 2017 cu 23,2% faţă de perioada similară din 2016. În schimb numărul românilor care au plecat peste hotare s-a majorat cu 25,9%, conform datelor Institutului Național de Statistică. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2017 au însumat 1693,9 mii, în creştere cu 7,8% faţă de cele din luna august 2016.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna august 2017 80,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,9% , ponderi similare cu cele din luna august 2016. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,9% din total turişti străini), iar din aceştia 88,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2017 au însumat 4537,0 mii, în creştere cu 3,8 % faţă de cele din luna august 2016.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna august 2017 85,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 14,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 70,1% din total turişti străini), iar din aceştia 87,0% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna august 2017 a fost de 2,9 zile la turiştii români şi 2,0 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna august 2017 a fost de 47,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna august 2016. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna august 2017 s-au înregistrat la hoteluri (58,2%), vile turistice (44,9%), bungalouri (39,0%), sate de vacanţă (37,2 %) şi hosteluri (35,3%). Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică au provenit din Germania (221,7 mii), Israel (193,7 mii), Italia (162,2 mii), Franţa (112,0 mii), Ungaria (107,5mii). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele opt luni ale anului de 8614,8 mii, în creştere cu 23,2% faţă de perioada similară din 2016. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (89,6%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 53,2% provin din statele Uniunii Europene.

Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (24,7%), Ungaria (21,8%), Italia (9,7%), Germania (9,2%), Polonia (5,3%), Franţa (5,1%) şi Regatul Unit (4,9%) . În ceea ce privește plecările vizitatorilor români în străinătate numărul acestora, pe primele opt luni ale anului, a fost de 13798,5 mii, în creştere cu 25,9% comparativ cu perioada 1 ianuarie-30 august 2016. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 70,5% din numărul total de plecări.

ad-test-3