Prima Vista

PRIMA Development Group, unul dintre cei mari mari dezvoltatori rezidențiali după numărul de unități livrate anual, cu 20 de ani experiență pe piața de profil, anunță finalizarea cu trei luni în avans a unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale: PRIMA Vista. După ce Faza I a fost încheiată cu 90 de zile în avans, PRIMA Development a reușit să finalizeze întregul ansamblu PRIMA Vista – inclusiv Faza II – cu trei luni mai devreme decât termenul contractual, livrând noile locuințe în luna mai, în loc de august 2025. „Această livrare anticipată este rezultatul unei organizări eficiente, dar mai ales al modelului integrat pe care îl practicăm. Avem în cadrul grupului atât echipele de proiectare, cât și antreprenorul general în construcții. Acest lucru ne permite să controlăm întregul proces și să livrăm exact ce promitem, la timp și la un standard ridicat de calitate”, spune Adrian Stoichină, co-CEO PRIMA Development Group

PRIMA Vista, proiectul rezidențial cu cele mai multe locuri de parcare cu stații de încărcare fast-charge pentru mașinile electrice

Situat în nordul Capitalei, pe Șos. Fabrica de Glucoză nr. 6-8, PRIMA Vista este ridicat pe un teren de 12.000 mp, în mijlocul unuia dintre cele mai moderne cartiere bucureștene, în proximitatea centrelor de business și comerciale cu tradiție ale orașului. Ansamblul include patru clădiri cu zece etaje, conectate prin imobile cu două etaje și cuprinde în total 482 de unități locative, cu 2, 3 și 4 camere, studiouri și penthouse-uri. Proiectul ambițios semnat de PRIMA Development a atras interesul clienților încă din faza incipientă. Predate proprietarilor la începutul anului trecut, unitățile finalizate în Faza I sunt peste 90% achiziționate, iar cele din Faza a II-a sunt vândute în proporție de 80%. PRIMA Vista este proiectul rezidențial bucureștean cu cele mai multe locuri de parcare dotate cu stații de încărcare fast-charge pentru mașinile electrice – 80 în total. Echipa formată din constructori, ingineri și arhitecți a gândit proiectul astfel încât să îmbine funcționalitatea cu eficiența și o estetică plăcută, sistemul Smart Home Salus asigurând eficiență energetică locuințelor.Comunitatea PRIMA Vista va avea la dispoziție și două grădini private amenajate de cei mai prestigioși specialiști peisagiști din România, cu peste 10.000 de flori perene și 300 de arbori si arbuști.

PRIMA Vista – în topul celor mai premiate dezvoltări

Complexul rezidențial PRIMA Vista a atras atenția nu numai celor care vor să achiziționeze o locuință, ci și specialiștilor din domeniu, care au acordat acestei dezvoltări trei premii la Gala Romanian Property Awards: pentru arhitectură de locuințe colective (Arhitecture Multiple Residence), pentru antreprenor general/constructor (Contractor Residential) și pentru dezvoltări rezidențiale cu mai mult de 20 de unități (Residential Development 20+ units). PRIMA Vista nu este singurul proiect premiat al dezvoltatorului orădean. Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, două dintre proiectele rezidențiale din Capitală, au fost deja premiate internațional, la European Property Awards. În acest moment, Prima Development are în lucru, în Capitală, 3.000 de apartamente aflate în diverse stadii de execuție, investiție care se ridică la peste 200 de milioane de euro.

Sursa foto PRIMA Development Group

Tags

About Author