
Umbra Chinei peste Europa. Politica de-risking a doamnei Ursula. Opinie de George Miloșan
În deceniul trecut, unul dintre efectele globalizării a fost așezarea Chinei pe prima treaptă a podiumului puterilor industriale la nivel mondial, devansând state care vreme de zeci de ani își menținuseră primatul în domeniu. Mare parte a investițiilor pe teritoriul Marelui Dragon au venit din partea Occidentului liberal. Acum a venit vremea relocării - sau restoring, cum este numită acțiunea, cu cauze în sfera economică și mai ales politică - dar este extrem de dificil de realizat. Cum ar putea marile grupuri industriale occidentale să lase în China investiții de miliarde de euro sau dolari și să plece doar cu ce s-ar putea transfera rapid?
Până în 2020, nimeni nu voia să audă de o asemenea operațiune. Șocurile pe segmentul economic din ultimii ani, care s-au succedat cadențat, și mai ales tensiunile în creștere între democrațiile liberale și Beijingul autocratic, au readus tema în discuție și în faptă. Riscurile generate de dependența de o filieră unică de furnizori sau de o singură piață de desfacere și-au spus cuvântul.
Europa încearcă să se distanțeze de China
În cazul unui război - cald sau rece, la alegere - guvernele pot transforma relațiile economice în arme extrem de periculoase pentru inamicul-client blocând comerțul cu produse strategice - sau critice, cum sunt numite la Bruxelles. Vorbim aici de materii prime energetice, dar și de produse finite, semifabricate, sau mai ales acele metale și pământuri rare care fac parte din patrimoniul industrial al Chinei.
În 2023, băncile centrale din Paris, Madrid și Roma au realizat un studiu de tip sondaj privind dependența sectoarelor industriale naționale de furnizori chinezi. Proporția intreprinderilor care au declarat că achiziționează din China cel puțin un produs strategic utilizat în producție a fost de 34% în Germania, 20% în Spania și 17 % în Italia. Totuși, aproximativ 30 % dintre cei care au răspuns întrebărilor au precizat că sunt pe cale să identifice o soluție de ieșire din această situație menționând că marea dificultate pe care o întâmpină este legată de faptul că statele UE nu oferă produse echivalente celor importate din China. Un gen de eu-shoring este aproape imposibil pe termen scurt. În plus, există experiența perioadei COVID 19 - când filierele de aprovizionare din China s-au fragmentat. Sau a celei care a urmat invadării Ucrainei de către Rusia, când sancțiunile impuse Moscovei au generat creșterea prețurilor de producție ca urmare a crizei materiilor prime energetice.
Scurtă concluzie
În cele două situații prezentate mai sus, acțiunea de re-shoring s-a realizat în grabă cu o creștere considerabilă a costurilor de producție. Multe societăți sau declarat falimentare dar unele și-au revenit cu ajutorul guvernelor și al Uniunii Europene. PNRR-ul să trăiască! Acum, cu chinezii, situația este diferită. Resursele financiare sunt importante, dar este nevoie de timp pentru cercetare, inovație și mereu ...alte fonduri. Ursula von der Leyen vorbește de vreo doi ani de acel de-risking - decuplarea de China, în principal - însă în tot acest timp progresele au fost minime. Să vedem cum va proceda dacă va fi realeasă în fruntea Comisiei UE. Sanse are destule după recentele alegeri pentru PE, dar Germania este țara afectată primordial de ... politica de-risking.
George Miloșan - Expert în geopolitică, geoeconomie, criminalitate organizată transfrontalieră și antiterorism, cu articole publicate în presa română și italiană.