George Miloșan - Expert în geopolitică și geoeconomie

Marea afacere - Euro 2024 din Germania

Nu este o glumă. Campionatul european de fotbal din Germania este cea mai bogată competiție de acest tip din toate timpurile, adică din ...1960, când a fost organizată pentru prima dată. Cifra de afaceri se apropie de 2,5 miliarde de euro. Net superioară ediției de acum trei ani din Marea Britanie - 1,8 miliarde și celei precedente din Franța -1,9 miliarde. 

Bilanțul consumului de ... bere 

Potrivit Ifo Institute - organismul specializat în cercetare și previziune economică din Germania, cu sediul la Munchen - consumul celor 600 de mii de turiști străini aflați pe pământ german în perioada competiției va depăși un miliard de euro, echivalentul a 0,1% din PIB-ul țării, în trimestrul al doilea 2024. Nu este mult, dar Germania este o țară mare, puternică economic, pe locul patru în lume la acest capitol. Producătorii de bere, de exemplu, se așteaptau - expectativă confirmată, până acum - ca băutura națională să se reverse în valuri în orașele unde au loc partide și nu numai. În 2006, la Weltmeisterschaft-ul câștigat de Italia, consumul de bere a crescut cu 5% la nivel național. O creștere similară în acest an ar mai acoperi din pierderile de anul trecut când consumul de bere a scăzut cu 4,5%, pe fondul problemelor economice ale Germaniei. Din nefericire, EURO 2024 nu le poate rezolva dar le-ar mai fi atenuat, mai ales la nivel emoțional, dacă naționala ar fi câștigat trofeul. N-a fost să fie, Germania s-a oprit în sferturi, învinsă de Spania. De data asta, oalele sparte nu le mai plătește premierul Olaf Shlolz. Nici n-are de unde...

De unde vin și unde se duc ... banii

Principala sursă de venituri este reprezentată de drepturile de televiziune - 1,44 miliarde euro - urmată de sectorul comercial, 588 milioane, vânzarea de bilete și alte intrări de mai mică importanță. Din totalul de 2,5 miliarde, peste un miliard va intra în vistieria UEFA, redistribuit ulterior pe segmentul de organizare, 645 milioane, Club benefit programme - compensarea cluburilor pentru jucătorii împrumutați naționalelor - 240 și premierea federațiilor din statele participante, 331. Această ultimă sumă va fi distribuită federațiilor începând cu cota de participare de 9,25 milioane euro și terminând cu cele 8 milioane primite de campioana Europei. România, de exemplu, va primi 1,5 milioane pentru calificarea în optimi, un milion pentru victoria cu Ucraina și 0,5 milioane pentru egalul cu Slovacia. Aceste sume se adaugă cotei de participare prezentată mai sus. Trecând de toate etapele, inclusiv finala, campioana Europei va primi aproximativ 28 milioane de euro, cifră comparabilă cu cea de la competițiile europene intercluburi.

Despre transferuri se știe puțin. Mai mult vom ști în următoarele săptămâni...

Cu siguranță, EURO 2024 va accelera procesul transferurilor de jucători în partea a doua a anului, dar deocamdată tratativele se desfășoară în spatele ușilor închise. Între cei cunoscuți, pe liste apare Adrien Rabiot cu o valoare de piață de 35 milioane euro. Mijlocașul francez va părăsi clubul Juventus din Torino și probabil se va retrage în Hexagon. Olandezul Memphis Depay de la Atletico Madrid, 10 milioane euro, va merge la Lyon sau Manchester United. Koen Casteels, belgianul de la Wolfsburg - 6 milioane, va părăsi Germania cu o destinație necunoscută, deocamdată. ,,Veteranul’’ Pepe de la Porto apare pe liste, dar cu valoare modestă, 0,5 milioane, datorată vârstei de 41 de ani. Românul Andrei Burcă - Al-Ochdood Club - este și el pe lista de transfer a clubului saudit, cu o valoare de 3 milioane euro.

Dominația vedetelor, în plan financiar

Sumele de mai sus pălesc în fața câștigurilor anuale ale unor vedete care nu mai au nevoie de vreun transfer pentru tot restul vieții. Și totuși, niciuna dintre cele vechi n-ar dori să-și încheie cariera sportivă iar cele mai tinere vor să le depășească, cel puțin la nivelul canoanelor financiare. Cristiano Ronaldo, la 39 de ani, este pentru a patra oară primul în TOP-50 (Forbes) al celor mai bine plătiți sportivi profesioniști la nivel mondial. În perioada mai 2023 - aprilie 2024, a câștigat 260 milioane dolari. Contractul cu saudiții de la Al-Nassr i-a adus frumoasa sumă de 200 milioane. Restul din publicitate: Nike, Binance, Herbalife etc. Următorul fotbalist european este ,,mascatul’’ Kylian Mbappè cu 110 milioane, locul 5 în lume, urmat de ,,exclusul de la națională’’ Karin Benzema, cu 106 milioane. Erling Haaland, ,,steaua’’ lui Manchester City este pe locul 27, cu 61 milioane iar senegalezul Sadio Mané ocupă locul 40. Dintre extra-europeni, pe locul trei este Lionel Messi cu 135 milioane iar Mohamed Salah (Liverpool) - 38, cu 53 milioane.

Ceilalți sportivi profesioniști din clasament vin din golf, basket, baseball, fotbal american, tenis și sunt ... americani, în majoritate.

George Miloșan - Expert în geopolitică, geoeconomie, criminalitate organizată transfrontalieră și antiterorism, cu articole publicate în presa română și italiană.

About Author