România traversează o perioadă în care viitorul supraviețuirii economice depinde de capacitatea guvernanților de a înțelege direcțiile globale majore: tehnologia, digitalizarea, energia verde și inovarea industrială. Din păcate, reacțiile sunt slabe, iar viziunea strategică lipsește aproape complet. Prioritățile politice se limitează la jocuri de putere, partidele din coaliție își pun piedici golănești pe holurile guvernamentale, joacă o leapșa penibilă blocând demersurile care ar tulbura sinecurile de partid și cred că asta le stimulează nivelul de vot politic, în timp ce țările europene care gândesc pe termen lung se consolidează economic. Ce e drept, și nația noastră pare a degenera în masă la un nível la care TikTok tine loc de mediu academic iar modelele sociale sunt din zona low a societății. 
Ar cam fi momentul unei resetări de mindset care să pună dezvoltarea reală în centrul agendei guvernamentale și să transforme statul într-un partener activ al progresului, nu un obstacol birocratic obsedat doar de probleme minore și de colectarea de taxe și impozite.

Industry 4.0 – trenul pe care nu-l putem rata

Conceptul de Industrie 4.0 presupune integrarea tehnologiilor inteligente – AI, IoT, automatizare, big data – în procesele de producție. Germania, Italia și Polonia au strategii active în acest domeniu, susținute prin facilități fiscale consistente și politici publice coerente. De exemplu, în Italia printre măsuri se numără super-amortizarea: pentru scopuri fiscale, firmele pot amortiza 250% din valoarea investițiilor în echipamente tehnologice avansate– adică beneficiează de un scut fiscal mult peste valoarea investiției, stimulând achiziția de utilaje de ultimă generație. De asemenea, Italia a majorat creditul fiscal pentru cheltuieli de cercetare la 50% în perioada 2017-2020, cu un plafon de 20 milioane € per beneficiar, și l-a deschis inclusiv companiilor străine cu prezentață locală care fac R&D în Italia. Alte facilități au vizat susținerea costurilor de finanțare (contribuții între 20.000 € și 2 mil. € pentru dobânzi la credite de investiții) și un regim fiscal favorabil pentru veniturile din inovare (patent box, impozit redus pentru profitul din brevete, software, know-how). Acest pachet integrat de stimulente a generat un val de investiții în tehnologie în Italia, mulți producători tradiționali demarând proiecte de digitalizare pentru a profita de facilități. Programul, rebranduit ulterior ca „Transizione 4.0”, a fost reînnoit și extins până la finalul lui 2025, semn al angajamentului pe termen lung al statului italian în direcția transformării digitale a economiei sale.
Polonia a decis recent să folosească pârghia fiscală pentru a impulsiona inovarea. Începând cu 2022, guvernul polonez a dublat facilitățile fiscale pentru cercetare: companiile pot deduce 200% din costurile de R&D în calculul impozitului (față de 100% anterior). Concret, o firmă își scade cheltuielile de cercetare o dată ca și cost operațional, apoi le mai poate scădea încă o dată din baza impozabilă – o dublă deducere care reduce semnificativ povara fiscală. În special cheltuielile salariale cu personalul de cercetare beneficiază de acest tratament (200% deductibilitate), ceea ce încurajează angajarea de specialiști IT, ingineri și cercetători. În plus, Polonia a introdus un regim IP Box cu impozit de doar 5% pe veniturile din proprietate intelectuală rezultată din R&D-ul propriu, pentru a stimula companiile să patenteze și să dezvolte tehnologii la nivel local.
Exemplele pot continua. Aceste măsuri atrag investiții și stimulează firmele locale să inoveze, transformând economiile respective în poluri regionale de competitivitate industrială. Franța, prin programul său CIR, subvenționează direct 30% din cheltuielile de cercetare ale firmelor, atrăgând astfel investiții în R&D.

România? Nu are o strategie coerentă pentru Industrie 4.0. Inițiativele sunt firave, fragmentate și lipsite de continuitate sau viziune. Doar câteva companii multinaționale aplică astfel de tehnologii la nivel local, iar firmele românești, în lipsa stimulentelor și a infrastructurii digitale, rămân departe de transformarea industrială. Lipsa unui plan guvernamental face ca economia să rămână blocată într-un model depășit, bazat pe forță de muncă ieftină, subcontractare și competitivitate de preț, nu de valoare adăugată. Iar fără valoare adăugată, nu vom putea susține nici salarii mai mari, nici bugete publice sănătoase.

Inteligența artificială și educația – din nou în urmă

Guvernul a lansat în 2024 o Strategie Națională pentru AI, dar fără planuri clare de implementare, fără coordonare interinstituțională și fără buget robust. Sistemul educațional, principalul furnizor de competențe digitale, rămâne rigid, învechit și rupt de nevoile pieței. Conform datelor europene, România este pe ultimul loc la competențe digitale, cu sub 30% din populație pregătită pentru economia viitorului. Lipsesc reformele curriculare, colaborările reale cu industria și încurajarea cercetării aplicate în universități.

Universitățile nu trebuie să mai funcționeze în izolare. Este esențial să devină centre de inovație aplicată, parteneri activi ai economiei reale. Elevii trebuie să învețe programare, analiză de date, robotică și gândire critică de la vârste fragede, iar liceele tehnologice trebuie complet regândite, transformate în școli inteligente, conectate la piața muncii reale.

Fără o reformă profundă în educație, toate strategiile devin inutile. Școlile trebuie să pregătească elevii pentru meseriile viitorului, universitățile trebuie să colaboreze cu industria, iar statul să investească masiv în formare digitală și cercetare aplicată. Avem nevoie de cadre didactice formate digital, de infrastructură educațională modernă și de sprijin pentru startup-uri universitare. Doar printr-un parteneriat autentic între mediul academic și cel economic putem construi un ecosistem de inovație românesc.

Fiscalitate – nici predictibilă, nici stimulativă

Facilitățile fiscale pentru inovație lipsesc aproape complet. În timp ce Franța, Germania sau Spania susțin direct cheltuielile private de cercetare, România încă penalizează antreprenorii inovatori prin birocrație, instabilitate fiscală și lipsă de viziune. Orice tentativă de dezvoltare se lovește de o administrație publică lentă, fragmentată și adesea ostilă inițiativelor curajoase. Investitorii nu găsesc în România un climat predictibil sau motivant, iar antreprenorii români care reușesc să creeze produse performante sunt adesea forțați să se mulțumească cu roluri secundare în lanțurile de aprovizionare globale.

Ar fi momentul să introducem un credit fiscal real pentru cercetare, să reducem impozitarea veniturilor din proprietate intelectuală și să susținem digitalizarea IMM-urilor cu fonduri clare, directe și simplu de accesat. Avem nevoie de o politică fiscală inteligentă, orientată spre stimularea capitalului autohton și atragerea de investiții strategice, nu de măsuri reactive cu scop electoral. Mediul fiscal trebuie să ofere predictibilitate, încredere și recompense reale pentru asumarea riscului investițional în zone de frontieră tehnologică.

Fără o resetare reală, România riscă să devină irelevantă economic și implicit, nesemnificativă în negocierile geopolitice. Țările care evoluează sunt cele care investesc în viitor, care gândesc integrat și strategic. România trebuie să aleagă: stagnare prin inerție sau progres prin strategie. Ar fi momentul ca toate vocile raționale să ceară ferm guvernanților o direcție clară și modernă de dezvoltare economică. Din păcate însă nici politicienii, nici presa și nici mediul academic nu par că pot ieși din primitivism și superficialitate. Ar trebui să ieșim din logica improvizațiilor minore, să depășim instinctele de supraviețuire birocratică și să construim un stat capabil să genereze încredere și prosperitate. O restructurare a aparatului de stat e necesara. Fără însă să existe direcții strategice și o resetare de mindset și în toate mediile riscăm să rămânem nesemnificativi și să dăm tot timpul vina pe razboiul hibrid. Avem tot ce ne trebuie: resurse, oameni valoroși, context european favorabil. Ne mai trebuie doar curajul de a gândi pe termen lung și voința de a transforma aceste idei în politică publică. Până nu e prea târziu. Dacă nu cumva de multă vreme chiar e foarte târziu.