ad-test-0
ad-test-2

SALARII

Studiu: Peste 60% din angajați nu se așteaptă la o mărire de salariu în următoarele șase luni

Studiu: Peste 60% din angajați nu se așteaptă la o mărire de salariu în următoarele șase luni Peste 60% din angajați nu se așteaptă la o mărire a salariului în următoarele șase luni, aproape 65% resimt un volum mai mare de stres la locul de muncă, iar 60% își doresc să își schimbe locul de muncă în anul care urmează, potrivit unui sondaj realizat de platforma Undelucram.ro.

Smartree: În primele 9 luni, salariile din sectorul privat au crescut cu 5%, bonusurile - cu 12%

O analiză realizată de compania Smartree, specializată în externalizarea proceselor de HR, arată că ȋn primele nouă luni ale lui 2017 angajații din mediul privat au beneficiat de salarii cu 5% mai mari și de bonusuri salariale cu 12% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit analizei „Smartree Workforce Index”, creșterea a fost în principal susținută de majorarea salariului minim brut pe economie de la începutul anului, care s-a reflectat în evoluția pozitivă a salariilor.

Mai mulți bărbați în posturi de conducere - principalul motiv al diferenței de salarizare între sexe

Femeile au câștigat în medie cu circa 7% mai puțin decât bărbații în 2016 față de 2015, diferențele de salarizare fiind explicate prin faptul că sunt mai mulți bărbați în posturi de conducere, iar natura joburilor prestate este diferită, potrivit experților în resurse umane consultați de MEDIAFAX.

Lazea, BNR: România are cea mai mare inegalitate de venituri între cei ce muncesc din UE

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - România are cea mai mare inegalitate de venituri între minimul și maximul de venituri realizate de cei care muncesc, a declarat marți Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), remarcând că această discrepanță este mare „în țările care au cotă unică de impozitare”. „Inegalitatea de venituri între cei care muncesc - nu între cei care muncesc și cei care stau cu mâna întinsă după ajutoare sociale - este, în România, cea mai mare din Uniunea Europeană.

Creşterile salariale din companiile private vor fi mai mari decât cele estimate iniţial în acest an

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Creşterile salariale medii bugetate de companiile private pentru anul 2017 sunt mai mari decât cele estimate iniţial, rata de creștere salarială crescând de la 3.8% estimată în aprilie 2016 la 4,5% în prezent, arată datele din studiul PwC HR Barometru.

EJobs: Femeile au așteptări cu 500 de lei mai mici la salariu pentru jobul dorit față de bărbați

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Așteptările salariale ale românilor pentru jobul dorit au arătat un salariu minim net de 2.311 lei pe lună în cazul femeilor, cu 500 de lei mai puțin decât al bărbaților, care au menționat că ar dori să câștige cel puțin 2.880 de lei, arată un raport prezentat marți de eJobs Group.

Românii cu cele mai mari aşteptări salariale au menționat că îşi doresc joburi în domenii precum import-export, management și consultanță sau arhitectură și design, potrivit raportului eJobs Review & Trends, care face radiografia pieței din 2016.

ad-test-3
Subscribe to RSS - SALARII