IAȘI (MEDIAFAX) - Alaiul de nuntă, transportat de tramvaiul de epocă. Este oferta Companiei de Transport Public Iași, care închiriază vehiculul istoric pentru evenimente pariculare, precum nunți sau reuniuni ale absolvenților de liceu ori facultate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Compania de Transport Public (CTP) Iași închiriază tramvaie, autobuze, autocare sau utilaje, cu preţuri cuprinse 65 de lei pe oră, pentru un grup de sudură, şi aproape 600 de lei pe oră, adică circa 120 de euro pe oră, pentru un tramvai de epocă. "Închiriem vehicule și utilaje, la prețuri accesibile, însă în special este căutat tramvaiul de epocă, pentru diverse evenimente particulare. Tramvaiul de epocă a fost cel mai solicitat până acum de către ieșeni. Nu este vorba doar despre instituţii sau organizaţii, ci chiar şi de către persoane fizice, care doresc, de exemplu, să transporte alaiul de nuntă.
Am avut solicitări și de la persoane care doreau să organizeze reuniuni după un deceniu sau două de la încheierea cursurilor liceale ori universitare", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al CTP Iași. Reprezentantul CTP Iași a adăugat că tramvaiul de epocă este solicitat în special în lunile de vară, dar societatea are cereri și pentru tramvaie de tip ITB, care cirulau în anii '60. "Să nu vă imaginați că există un foarte mare profit, deoarece solicitările sunt, în medie, la tramvaiul de epocă, de aproximativ două ori pe lună.
Acesta este cerut în mod deosebit în lunile călduroase, de vară. Am mai avut solicitări și pentru tramvaie tip ITB, făcute pe vremuri la București, care circulau prin anii '60, pentru evenimente ce privesc rememorarea perioadei comuniste", a subliniat Adrian Mihai. Autovehiculele și utilitarele sunt închiriate cu șofer, iar prețul include benzina ori motorina sau alte consumabile, potrivit conducerii CTP Iaşi. De asemenea, la cerere, se pot închiria și cu combustibilul clientului, care va fi scăzut din prețul final.
Ciprian Nedelcu, corespondenti@mediafax.ro