Ce poți face, de fapt, atunci când partenerul tău nu își mai respectă contractul? Iată ce spun avocații de la Grecu Partners
Calitatea unui contract comercial se verifică, de regulă, la prima factură neplătită. Din acel moment, întrebările sunt concrete. Poate furnizorul să suspende livrările? Ce dobânzi și penalități poate pretinde? Poate recupera bunurile predate? Ce se întâmplă dacă partenerul intră în insolvență?
Un contract bine redactat răspunde la aceste întrebări fără să fie nevoie de interpretare. Mai jos sunt zece clauze care trebuie analizate din această perspectivă.
1. Termenul de plată
Formularea „plata se face în 30 de zile” este incompletă dacă nu indică momentul de la care curge termenul: emiterea facturii, primirea ei, livrarea, recepția sau acceptarea serviciilor. De acest moment depinde data intrării în întârziere a debitorului.
În raporturile dintre profesioniști, Legea nr. 72/2013 stabilește mai multe reguli imperative. Potrivit art. 3 alin. (3), dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge după 30 de zile calendaristice de la primirea facturii, de la recepția bunurilor ori prestarea serviciilor sau de la finalizarea procedurii de recepție, după caz. Procedura de recepție nu poate depăși, în principiu, 30 de zile (art. 3 alin. (4)). Potrivit art. 5 alin. (1), termenul de plată convenit nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice, cu excepția cazului în care părțile stipulează un termen mai lung, iar clauza nu este abuzivă.
Legea interzice și convenția asupra datei de emitere sau de primire a facturii. O asemenea clauză este lovită de nulitate absolută. Termenul de plată trebuie legat, așadar, de un eveniment verificabil, cum este recepția semnată, nu de un termen de facturare.
2. Dreptul de a suspenda executarea
În practică, furnizorul continuă adesea livrările deși clientul are facturi scadente neachitate, din considerente comerciale. Efectul este creșterea expunerii.
Temeiul legal al suspendării este excepția de neexecutare (art. 1556 din Codul civil). Când obligațiile dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar o parte nu își execută obligația, cealaltă poate refuza, într-o măsură corespunzătoare, executarea propriei obligații. Refuzul nu este permis dacă partea care invocă excepția trebuia să execute prima sau dacă, față de mica însemnătate a neexecutării, ar fi contrar bunei-credințe.
Aceste limite justifică o clauză expresă. Contractul trebuie să stabilească după câte zile de întârziere se poate suspenda executarea, dacă este necesară notificarea prealabilă și cum se prelungesc termenele de livrare pe durata suspendării. Dacă dreptul de suspendare este prevăzut în clauze standard, art. 1203 din Codul civil impune acceptarea lui expresă, în scris, de cealaltă parte. În lipsa acestei acceptări, clauza nu produce efecte.
3. Dobânzi, penalități și daune-interese
În raporturile dintre profesioniști, prețul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare, dacă sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 72/2013. Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii, se aplică dobânda legală penalizatoare (art. 4), calculată potrivit Ordonanței Guvernului nr. 13/2011.
Creditorul poate pretinde și daune-interese pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea creanței (art. 9). Distinct de acestea, poate cere contravaloarea în lei, la data plății, a sumei de 40 de euro, cu titlu de daune-interese suplimentare minimale (art. 10 alin. (1)). Obligația de plată a acestei sume devine scadentă de la data la care curge dobânda penalizatoare și se adaugă cheltuielilor unei eventuale executări silite.
Dacă părțile au stipulat o clauză penală, creditorul poate cere penalitatea fără să dovedească prejudiciul. Puterea instanței de a o reduce este limitată. Potrivit art. 1541 din Codul civil, reducerea este posibilă numai dacă obligația principală a fost executată în parte, iar executarea a profitat creditorului, ori dacă penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul care putea fi prevăzut la încheierea contractului. În al doilea caz, penalitatea redusă trebuie să rămână superioară obligației principale. Orice stipulație contrară se consideră nescrisă.
Nivelul penalității nu compensează însă lipsa unui mecanism de suspendare. Penalitățile acumulate față de un debitor fără lichidități au o valoare economică redusă.
4. Avansul și plata pe etape
Avansul este un instrument de alocare a riscului. Dacă executarea presupune achiziții de materiale, rezervarea capacității de producție sau alocarea de resurse înaintea oricărei încasări, contractul trebuie să stabilească cine finanțează această perioadă. Necesitatea avansului crește proporțional cu investiția inițială a furnizorului și cu dificultatea de a valorifica prestația către un alt client.
Contractul trebuie să reglementeze și soarta avansului la încetarea anticipată: restituirea integrală, reținerea costurilor efectuate și regimul materialelor achiziționate special pentru client.
5. Garanțiile
Pentru contractele cu expunere semnificativă, analiza trebuie să includă solvabilitatea partenerului, nu doar valoarea contractului. Instrumentele uzuale sunt scrisoarea de garanție bancară, fideiusiunea, garanția societății-mamă și garanțiile reale.
Fiecare garanție trebuie verificată sub patru aspecte: obligația garantată, condițiile de executare, durata și persoana garantului. O garanție expirată sau condiționată de formalități greu de îndeplinit nu oferă protecție reală.
6. Limitarea răspunderii
Plafoanele de răspundere sunt frecvente în contractele comerciale. Răspunderea poate fi limitată la valoarea contractului, la valoarea serviciilor dintr-o anumită perioadă sau poate exclude anumite categorii de prejudicii. Dacă prejudiciul previzibil depășește semnificativ valoarea contractului, plafonul devine una dintre clauzele cu cea mai mare miză economică.
Libertatea contractuală este limitată de două norme. Art. 1355 alin. (1) din Codul civil interzice excluderea sau limitarea răspunderii pentru prejudiciul material cauzat cu intenție sau din culpă gravă. Art. 1203 din Codul civil condiționează efectele clauzelor standard de limitare a răspunderii de acceptarea lor expresă, în scris, de cealaltă parte.
La redactare trebuie verificat și dacă plafonul se aplică tuturor obligațiilor sau prevede excepții, de exemplu pentru confidențialitate, proprietate intelectuală sau protecția datelor.
7. Rezerva proprietății
Codul civil permite vânzătorului să își rezerve proprietatea asupra bunului până la plata integrală a prețului, chiar după predare. Potrivit art. 1684, clauza trebuie să fie expresă, iar opozabilitatea ei față de terți depinde de îndeplinirea formalităților de publicitate. Art. 2347 asimilează clauzele de rezervă a proprietății ipotecilor și le face opozabile terților numai după înscrierea în registrele de publicitate, potrivit regulilor aplicabile ipotecilor. Pentru bunurile mobile, înscrierea se face în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
În lipsa înscrierii, clauza nu poate fi opusă celorlalți creditori ai cumpărătorului, inclusiv în procedura insolvenței. Eficiența ei depinde și de posibilitatea de identificare a bunului. Un echipament individualizat prin serie poate fi recuperat. Materiile prime încorporate într-un produs finit, de regulă, nu.
8. Încetarea contractului
Clauza care prevede doar că o parte „poate rezilia” contractul în caz de neexecutare este insuficientă. Contractul trebuie să stabilească dacă este necesară notificarea prealabilă, dacă există un termen de remediere, dacă încetarea operează de drept sau prin declarație unilaterală, ce obligații supraviețuiesc încetării și ce se întâmplă cu comenzile deja acceptate.
Codul civil reglementează rezoluțiunea și rezilierea (art. 1549 și urm.) și permite părților să stabilească mecanisme convenționale de încetare. Clauza trebuie redactată astfel încât partea îndreptățită să poată determina, pe baza textului, pașii de urmat și termenele aplicabile după constatarea neexecutării.
9. Recuperarea bunurilor
Existența unei creanțe nu îi conferă creditorului dreptul de a pătrunde în spațiile debitorului și de a ridica bunurile. Recuperarea depinde de titlul de proprietate, de natura contractului, de clauzele privind predarea și restituirea, de garanțiile constituite și de situația de fapt a bunurilor.
Pentru echipamentele de valoare mare, contractul trebuie să reglementeze de la început momentul transferului proprietății, locul de amplasare, interdicția mutării sau încorporării fără acord și obligațiile beneficiarului la încetarea contractului.
10. Insolvența cocontractantului
Clauza potrivit căreia „contractul încetează automat dacă una dintre părți intră în insolvență” nu produce efectul urmărit. Potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Clauzele de desființare a contractului, de decădere din beneficiul termenului, de modificare a contractului în detrimentul debitorului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii se consideră nescrise, cu excepțiile prevăzute de lege.
Decizia asupra contractului revine practicianului în insolvență, care îl poate denunța în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii. Prin Decizia nr. 42/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu sunt admisibile acțiunile în reziliere a contractelor cu executare succesivă menținute de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, introduse pe calea dreptului comun după deschiderea procedurii, pentru neplata unor sume scadente anterior acesteia.
Riscul de insolvență al partenerului trebuie gestionat, așadar, înainte de deschiderea procedurii: termene de plată adecvate, avansuri, limite de credit comercial, clauză de suspendare, garanții și monitorizarea întârzierilor. După deschiderea procedurii, raportul contractual este guvernat de regulile speciale ale Legii nr. 85/2014.
Contractele se negociază, de regulă, pentru scenariul în care colaborarea funcționează. Clauzele analizate mai sus privesc scenariul opus și trebuie tratate cu aceeași atenție ca prețul sau termenele de livrare.
Din practica noastră, prejudiciul cel mai mare nu rezultă de obicei din clauzele defectuoase, ci din continuarea executării după apariția unor semne clare de neplată. Solicitările repetate de amânare, contestarea facturilor după scadență și cererea de livrări noi în paralel cu neachitarea celor vechi justifică exercitarea imediată a drepturilor contractuale.
