Pe 18 iulie, Comisia Europeană a lansat un apel pentru depunerea proiectelor pentru susținerea libertății presei și a jurnalismului de investigație în Europa.
Suma totală a finanțării ajunge la 4,2 milioane de euro, iar termenul limită pentru depunerea proiectelor este 27 septembrie, 2019.
Finanţarea face parte din angajamentul Uniunii Europene pentru a promova, respectiv a încuraja libertatea şi pluralismul mass-media, notează Agerpres.
Suma va fi alocată prin intermediul a trei arii de acţiune. Prima constă într-un mecanism de reacţie la nivelul întregii Uniuni pentru a reduce încălcările şi deteriorarea libertăţii presei în statele membre (1,4 milioane de euro).
A doua îşi propune crearea unui fond destinat susţinerii jurnalismului de investigaţie transfrontalier în UE (1,5 milioane de euro), iar cea de-a treia arie de acţiune face apel la părţile interesate (jurnalişti, ONG-uri) să propună proiecte care să contribuie la sprijinirea jurnalismului independent şi a cooperării jurnalistice între statele membre, sau care să reafirme importanţa libertăţii presei şi a eticii jurnalistice în Uniunea Europeană (1,3 milioane de euro).
Mai multe informații despre angajamentul luat de Uniunea Europeană pentru respectarea libertății și pluralismul mass-mediei, inclusiv a libertății de exprimare – care presupune dreptul de a primi și disemina informații fără ingerința unei autorități publice, pot fi găsite aici: http://bit.ly/2ZbtZs3
Foto: BBC.com