China a oprit, într-o toamnă, livrările de cipuri Nexperia și a pus pe butuci lanțul auto european; Statele Unite au pus 750 de milioane de dolari pe masă pentru pământurile rare din Brazilia; țările lumii impun de șapte ori mai multe restricții la export decât acum zece ani. Trei cercetători avertizează în Foreign Affairs că goana după securitate economică se termină în „calamitate geopolitică”. Europa are instrumentele. Nu le folosește.
Nu mai este nevoie să tragi un foc de armă și nici să ridici un tarif. Este suficient să deții un punct prin care trebuie să treacă toată lumea și să închizi, când vrei, robinetul. Henry Farrell, Abraham Newman și Yeling Tan numesc acest mecanism „capcana punctelor de blocaj” într-o analiză publicată în numărul de noiembrie–decembrie al Foreign Affairs. Cifra lor centrală, pe date Global Trade Alert: începând cu 2020, statele au introdus în medie de șapte ori mai multe restricții la export pe an decât în deceniul 2010–2019. Fiecare a vrut să se protejeze. Împreună, au construit o economie mondială în care orice dependență poate deveni armă.
Cum funcționează o armă fără gloanțe
Exemplul cel mai recent este european și îl cunosc toți directorii de uzină auto de pe continent. La 30 septembrie 2025, guvernul olandez a preluat controlul asupra Nexperia, un producător de semiconductoare cu sediul în Țările de Jos și acționar chinez, invocând securitatea aprovizionării; decizia a devenit publică în octombrie. Beijingul a răspuns în câteva zile interzicând exporturile fabricii Nexperia din China, unde se finisau cipurile, iar liniile de asamblare din Germania și de aiurea au rămas, în câteva săptămâni, fără componente de câțiva cenți fără de care o mașină de 40.000 de euro nu pleacă din fabrică. Olanda și-a suspendat ordinul în noiembrie. Cipurile erau banale; punctul de blocaj nu.
Cine are mai multe robinete?
China, de departe. În aprilie 2025, în plină escaladare tarifară cu Washingtonul, Beijingul a introdus licențe de export pentru șapte pământuri rare și magneți, instrumentul său de răspuns preferat; în octombrie 2025 a extins controalele, pentru a le suspenda o lună mai târziu, după un armistițiu cu Statele Unite, până la 27 noiembrie 2026. Data nu este întâmplătoare: suspendarea expiră în câteva săptămâni, iar industriile europene care depind de magneți chinezești, de la automobile la turbine eoliene, își fac din nou stocuri. Statele Unite au, la rândul lor, robinetele lor: controalele la exportul de semiconductoare avansate către China, menținute și extinse. Și au început să cumpere alternative. Newsweek relatează în ediția din 6 noiembrie că un vehicul susținut de guvernul american a semnat un acord pe 15 ani pentru producția primei faze a proiectului de pământuri rare Serra Verde, din Brazilia, cu un sprijin de 750 de milioane de dolari de la Washington, la câteva zile după realegerea președintelui Lula.
Capcana: fiecare apărare este un atac
Teza celor trei autori este mai incomodă decât pare. Fiecare stat care își securizează lanțurile de aprovizionare creează, pentru ceilalți, un nou motiv de a face la fel; restricțiile se multiplică, încrederea scade, iar costul final este plătit de firmele care trebuie să dubleze furnizorii, să țină stocuri și să renunțe la eficiența care a făcut globalizarea profitabilă. Europa, scriu ei, este cazul special: are instrumente, inclusiv un mecanism anti-coerciție adoptat în 2023, dar este „perpetuu forțată să se acomodeze” și nu a încercat niciodată să îl folosească. Regulamentul privind materiile prime critice fixează ținte clare pentru 2030, cel puțin 10% din extracție, 40% din procesare și 25% din reciclare pe teritoriul Uniunii și maximum 65% dintr-o singură țară pentru orice materie strategică, iar pe 9 octombrie Comisia a desemnat 46 de proiecte strategice noi, în 16 state membre, ridicând totalul la 106. Țintele sunt pentru 2030. Suspendarea chineză expiră în noiembrie.
De ce contează pentru România
România apare pe harta aceasta în două feluri. Ca victimă potențială, pentru că industria auto, cu Dacia și Ford Otosan Craiova, și producătorii de echipamente electrice depind de aceleași magneți și semiconductoare; iar criza Nexperia a arătat în câteva săptămâni cât de scurt este lanțul de la Beijing la o linie de asamblare europeană, inclusiv la cele din România. Și ca posibilă soluție: România se numără printre țările-gazdă ale proiectelor strategice desemnate de Comisie, după ce lista din martie 2025 includea deja trei proiecte miniere românești. Pentru o țară care își caută de ani buni un loc în lanțurile de valoare europene, materiile prime critice sunt unul dintre puținele domenii în care geologia și geopolitica lucrează în același sens. Cu condiția ca autorizațiile să se miște mai repede decât restricțiile celorlalți.
Globalizarea a fost construită pe presupunerea că nimeni nu va folosi dependențele celuilalt drept armă. Presupunerea a murit în 2025, undeva între o fabrică de cipuri din Olanda și un birou de licențe din Beijing. Întrebarea pentru Europa nu mai este dacă va fi prinsă în capcană, ci dacă, de data aceasta, va avea și ea un robinet de închis.
Surse: Henry Farrell, Abraham Newman, Yeling Tan, „The Chokepoint Trap”, Foreign Affairs, noiembrie–decembrie 2026; Global Trade Alert; Newsweek International, 6 noiembrie 2026 (p. 5); Ministerul Comerțului al Chinei, anunțurile din aprilie, octombrie și noiembrie 2025; guvernul Țărilor de Jos / NL Times, octombrie–noiembrie 2025; Comisia Europeană, Regulamentul privind materiile prime critice și comunicatul din 9 octombrie 2026.
