Christine Lagarde părăsește președinția Băncii Centrale Europene pe 7 februarie 2027, cu câteva luni înainte de finalul mandatului. Doi candidați, spaniolul Pablo Hernández de Cos și olandezul Klaas Knot, își dispută postul, iar numirea ar trebui decisă până la Consiliul European de la finalul lui noiembrie. Pentru companiile românești care s-au împrumutat masiv în euro în ultimul an, numele contează mai mult decât pare.
Succesiunea a intrat pe agenda Eurogrupului, la Bruxelles. Potrivit Le Figaro, miniștrii de finanțe au discutat profilurile celor doi candidați declarați și soarta altor două posturi din directoratul BCE, cel de economist-șef și cel de responsabil pentru piețe. Termenul pentru depunerea oficială a candidaturilor este 27 noiembrie, iar intenția este ca toate numirile europene pentru 2027 să fie anunțate la Consiliul European din 26 și 27 noiembrie. Decizia se negociază, ca de obicei, între Emmanuel Macron și Friedrich Merz. Candidatura lui Hernández de Cos, fost guvernator al Băncii Spaniei și actual director general al Băncii Reglementelor Internaționale, a fost oficializată pe 6 noiembrie printr-o scrisoare a ministrului spaniol al economiei, Carlos Cuerpo. Faptul că este susținut atât de stânga, cât și de dreapta spaniolă, altfel profund divizate, joacă în favoarea lui, scrie cotidianul francez.
Un mecano cu multe piese
Parisul, care nu poate spera să păstreze președinția, ar vrea postul de economist-șef. Numele Agnès Bénassy-Quéré, a doua subguvernatoare a Băncii Franței, revine des în discuții, iar profilul mai politic al Laurencei Boone este o variantă de rezervă. Berlinul vrea să păstreze postul de responsabil pentru piețe, ocupat acum de Isabel Schnabel. Ministrul german de finanțe, Lars Klingbeil, i-a propus cancelarului două nume, Ulrike Malmendier și Sabine Mauderer, dar Merz le-ar fi respins pe amândouă, considerându-le prea apropiate de stânga, notează Le Figaro. Miza pentru Franța este evidentă. Cotidianul o descrie drept „omul bolnav al Europei”, cu o criză bugetară care s-a extins pe piața obligațiunilor și care ar putea, la limită, să necesite o intervenție a BCE. Prețul acelei intervenții îl va fixa noul președinte.
Plecarea anticipată a lui Lagarde are și o logică electorală. Ea intervine, notează Le Figaro, înaintea unei serii de alegeri în Europa care ar putea întări tabăra suveranistă și le permite actualilor șefi de stat și de guvern să rezolve dintr-o singură mișcare un pachet de numiri, de la secretarul general al Consiliului UE până la conducerea Mecanismului European de Stabilitate. Dacă Hernández de Cos câștigă, va trebui înlocuit și la Banca Reglementelor Internaționale. „Nu avem nicio linie roșie pentru niciunul dintre cele două profiluri”, spune o sursă din executivul francez, care admite că Parisul rămâne, „clasic”, mai aproape de Madrid.
Ce legătură are un împrumut luat la Cluj cu negocierea dintre Macron și Merz?
Legătura trece prin dobânda de referință a euro. Datele BNR pentru iunie arată că creditul neguvernamental ajunsese la 473,7 miliarde de lei, iar componenta în valută reprezenta 33,2% din total. Ritmul spune mai mult decât ponderea. Creditele în valută au crescut cu 18,9% într-un an, în timp ce cele în lei au urcat cu doar 3,9%. Diferența de cost explică o bună parte din această preferință. Dobânda de politică monetară a BNR a rămas la 6,50% de aproape doi ani, iar raportul de convergență al BCE din iunie a calculat pentru România o dobândă medie pe termen lung de 6,7%, față de o valoare de referință de 5,1%. În aceste condiții, pentru o parte tot mai mare din economia românească, transmisia politicii monetare trece prin Frankfurt, iar Bucureștiul controlează doar componenta în lei.
Prețul unei monede pe care nu o avem
Același raport al BCE din iunie constată că România nu îndeplinește criteriile de stabilitate a prețurilor, de deficit, de curs de schimb și de dobândă pe termen lung, iar Comisia Europeană proiectează pentru 2026 o datorie publică peste pragul de 60% din PIB. Leul nu face parte din mecanismul ERM II. Asta înseamnă că firmele românești care se împrumută în euro preiau politica BCE fără să aibă vreun cuvânt în stabilirea ei și fără protecția pe care o oferă apartenența la zona euro în cazul unei crize de lichiditate. Riscul valutar rămâne în bilanțul lor. Pentru o companie cu venituri în lei, fiecare depreciere a monedei naționale se adaugă la dobândă.
Comparația cu vecinii este incomodă. Bulgaria a intrat în zona euro la 1 ianuarie 2026 și participă acum la deciziile pe care firmele românești doar le preiau. Pentru un exportator de la Ruse, următorul președinte al BCE este o alegere la care guvernul său are vot. Pentru unul de la Giurgiu, de pe celălalt mal al Dunării, rămâne o variabilă externă.
Hernández de Cos pare să aibă vântul în pupă, scrie Le Figaro, iar decizia ar trebui luată în cel mult două săptămâni. Pentru directorii financiari români care au refinanțat anul acesta în euro, următorul președinte al BCE va fi, practic, cel mai important bancher central al lor. La numirea lui votează însă doar statele din zona euro.
Surse: Le Figaro, 10 noiembrie 2026 (Anne de Guigné, „Présidence de la BCE : Paris et Berlin à la manœuvre”); Banca Națională a României, date privind creditul neguvernamental în iunie 2026, citate de Economica.net; Economica.net, 15 mai 2026 (decizia de politică monetară a BNR); BCE, Raportul de convergență 2026, prezentat de Digi24, 24 iunie 2026.
