România 2035: marea miză economică a agriculturii. De ce producția nu mai este suficientă pentru prosperitate

România are pământ, producție agricolă și acces la una dintre cele mai mari piețe alimentare din lume. Dar continuă să piardă o parte importantă din valoarea economică pe care ar putea să o genereze. În același timp, schimbările climatice, costurile finanțării, tensiunile geopolitice și reforma bugetului european pun sub presiune un sector care are nevoie de investiții pe termen lung. Conferința AGRI4FUTURE – România, Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români, a adus în prim-plan o întrebare care depășește agricultura: ce model economic trebuie să construiască România pentru a transforma resursele agricole în competitivitate, securitate și prosperitate?

România produce, dar valorifică insuficient

Agricultura românească se confruntă cu un paradox economic: dispune de resurse importante și de capacități competitive de producție, dar valorifică insuficient potențialul de procesare și comercializare. Potrivit datelor prezentate la AGRI4FUTURE, deficitul comercial al produselor agroalimentare procesate se situează în jurul valorii de 3 miliarde de euro anual.

Datele Eurostat arată că România avea, în 2023, aproximativ 2,9 milioane de exploatații agricole, reprezentând 32,6% din totalul fermelor europene. Dintre acestea, peste 90% aveau suprafețe mai mici de cinci hectare, în timp ce aproximativ 1% dintre ferme exploatau peste jumătate din suprafața agricolă utilizată. Această structură fragmentată limitează accesul multor producători la tehnologie, finanțare și piețe. Problema nu este dimensiunea redusă a fermelor în sine, ci lipsa integrării lor în lanțuri economice capabile să genereze valoare. România exportă cantități importante de materii prime agricole, dar importă produse în care sunt încorporate procesarea, ambalarea, distribuția și marketingul. Astfel, o parte din valoarea economică asociată resurselor agricole românești este generată în alte țări.

Holger Kray, reprezentant al Băncii Mondiale, a subliniat necesitatea conectării producătorilor, procesatorilor și capitalului privat. Pentru România, obiectivul nu ar trebui să fie eliminarea importurilor, ci dezvoltarea unei industrii alimentare competitive, capabile să creeze produse cu valoare adăugată ridicată.

O economie agricolă cu o problemă de valoare, nu doar de producție

România se confruntă cu un paradox economic persistent. Dispune de resurse agricole importante și de capacități competitive în producția unor materii prime, dar nu reușește să transforme suficient aceste avantaje într-o industrie alimentară cu valoare adăugată ridicată. Datele statistice europene ilustrează amploarea decalajului dintre potențialul fizic al agriculturii românești și randamentul său economic. Potrivit Eurostat, valoarea adăugată brută a sectorului agricol din Uniunea Europeană a atins 251,8 miliarde de euro în 2025, reprezentând aproximativ 1,3% din PIB-ul comunitar. În România, agricultura a contribuit cu aproximativ 2,5% la formarea PIB-ului în 2024, potrivit datelor statistice europene. Această diferență nu indică automat o productivitate mai ridicată. Ea reflectă inclusiv structura economiei și ponderea relativă a activităților agricole.

Pentru evaluarea competitivității sunt necesari indicatori suplimentari, precum valoarea adăugată pe lucrător, productivitatea terenurilor, investițiile și eficiența utilizării capitalului. Conform datelor structurale Eurostat pentru 2023, România concentra aproximativ 2,9 milioane de exploatații agricole, reprezentând 32,6% din totalul fermelor Uniunii Europene. Dintre acestea, aproximativ 2,6 milioane, respectiv 90,2%, aveau suprafețe mai mici de cinci hectare, comparativ cu o medie europeană de 63,8%.

La polul opus, aproximativ 1% dintre exploatațiile românești, cele cu suprafețe de cel puțin 50 de hectare, lucrau 53,1% din suprafața agricolă utilizată. Această polarizare creează o economie agricolă în care coexistă ferme comerciale competitive, exploatații familiale cu potențial de dezvoltare și un număr foarte mare de gospodării cu capacitate limitată de investiție. Problema nu este simpla existență a fermelor mici. În numeroase economii europene, acestea pot fi competitive prin specializare, cooperare și integrare în lanțuri de aprovizionare. Problema apare atunci când fragmentarea limitează accesul la tehnologie, finanțare, logistică și piețe. Potrivit datelor prezentate la conferința AGRI4FUTURE 2026, deficitul comercial asociat produselor agroalimentare procesate se situează în jurul valorii de 3 miliarde de euro anual. Această cifră, prezentată de organizatori, trebuie interpretată în raport cu definiția categoriilor de produse incluse și nu trebuie confundată automat cu deficitul comercial agroalimentar total.

Ea indică însă o problemă structurală a economiei românești: legătura insuficient dezvoltată dintre producția agricolă, procesarea industrială și comercializarea produselor finite. România exportă materii prime și importă produse în care sunt încorporate activități suplimentare de procesare, logistică, ambalare, marketing și distribuție. Holger Kray, reprezentant al Băncii Mondiale pentru agricultură și alimentație în Europa și Asia Centrală, a atras atenția asupra acestei probleme, subliniind că România are nevoie de o conectare mai bună între producătorii mari și mici, procesatori și capitalul privat. Valoarea economică generată de activitățile de procesare și comercializare se regăsește, într-o măsură importantă, în alte economii.

State precum Polonia, Franța sau Țările de Jos demonstrează importanța integrării producției agricole cu industria alimentară, infrastructura logistică și distribuția internațională. Modelele lor economice diferă, dar au în comun capacitatea de a transforma resursele agricole în activități comerciale și industriale complexe. Totuși, concluzia nu trebuie simplificată până la ideea că orice export de materii prime reprezintă o pierdere. Exporturile agricole pot fi profitabile și pot valorifica avantaje competitive reale. La fel, importurile pot oferi consumatorilor produse mai ieftine sau mai diversificate.

Problema apare atunci când o economie nu reușește să dezvolte suficiente activități competitive în etapele superioare ale lanțului valoric. Din această perspectivă, obiectivul României nu ar trebui să fie eliminarea importurilor, ci dezvoltarea capacității de a produce competitiv bunuri cu valoare adăugată mai mare. Diferența este esențială. O politică economică orientată exclusiv spre substituirea importurilor poate genera investiții ineficiente și costuri suplimentare pentru consumatori. În schimb, o strategie bazată pe productivitate, specializare și avantaje competitive poate susține simultan dezvoltarea industriei alimentare, creșterea exporturilor și reducerea unor vulnerabilități comerciale.

Această schimbare de perspectivă a reprezentat una dintre temele centrale ale conferinței AGRI4FUTURE, desfășurată pe 5 noiembrie 2026, la București, cu participarea a peste 500 de reprezentanți ai agriculturii, industriei, instituțiilor europene, Guvernului și organizațiilor financiare internaționale. Miza reuniunii nu a fost doar viitorul fermelor românești, ci locul agriculturii într-un model economic național pentru următorul deceniu.

Bruxelles schimbă regulile. România trebuie să decidă ce vrea să construiască

Viitoarea Politică Agricolă Comună, pentru perioada 2028–2034, a reprezentat una dintre cele mai importante teme ale conferinței. Dezbaterea are implicații care depășesc nivelul subvențiilor agricole. Modul în care Uniunea Europeană își va organiza finanțarea poate influența investițiile, competitivitatea fermelor și capacitatea statelor membre de a susține dezvoltarea rurală. Comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, a transmis un mesaj care a introdus o dimensiune importantă în discuție: viitorul agriculturii europene nu poate fi separat de dezvoltarea comunităților rurale. Potrivit comisarului, propunerea pentru viitoarea PAC prevede direcționarea a 10% din fiecare plan de parteneriat către zonele rurale, suplimentar sprijinului pentru venit.

Pentru România, această componentă ar reprezenta cel puțin 3,89 miliarde de euro, conform cifrelor prezentate de Hansen. Suma reprezintă o componentă a arhitecturii financiare propuse, nu o alocare definitiv aprobată. Elisabeth Werner, director general al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, a prezentat o arhitectură financiară care include o alocare de aproximativ 16,57 miliarde de euro pentru România în cadrul propunerii PAC, alături de componenta de aproximativ 3,9 miliarde de euro destinată zonelor rurale și posibilitatea programării unor resurse suplimentare pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Aceste componente au condiții și destinații diferite și nu trebuie însumate automat ca finanțare garantată. Comisarul Hansen a subliniat că eficiența planurilor depinde de participarea fermierilor și comunităților rurale la procesul decizional, alături de autoritățile naționale și locale. Mesajul european introduce o schimbare de perspectivă. Agricultura nu mai poate fi finanțată exclusiv ca activitate de producție. Competitivitatea sa depinde și de infrastructura rurală, accesul la servicii, educație, conectivitate și disponibilitatea forței de muncă.

Datele Eurostat privind structura demografică a agriculturii europene evidențiază dimensiunea acestei provocări. Potrivit statisticilor pentru 2023, aproximativ 61% dintre managerii de ferme din Uniunea Europeană aveau cel puțin 55 de ani, doar 10,7% aveau sub 40 de ani, iar 9,7% dețineau o formare agricolă completă. În România, problema este și mai accentuată. Răzvan Teodorescu, prorector al USAMV București, a prezentat în cadrul conferinței date potrivit cărora vârsta medie a fermierului se situează în jurul a 60 de ani, iar numai 2–3% dintre fermieri au studii complete în agricultură. Pentru comparație, statisticile structurale Eurostat pentru 2023 indică aproximativ 1% dintre managerii de ferme din România cu pregătire agricolă completă. Diferența față de estimarea prezentată la conferință poate reflecta definiții și populații statistice distincte. O fermă performantă, situată într-o regiune fără infrastructură adecvată sau fără specialiști, va avea dificultăți în valorificarea avantajelor tehnologice. Dar această abordare ridică și o problemă politică și bugetară.

Dacă finanțarea agriculturii este integrată într-un cadru mai larg de priorități naționale, cum poate fi garantat că resursele necesare fermierilor nu vor fi redirecționate către alte domenii? Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a susținut menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune și a criticat perspectiva unui fond unic. Poziția sa reflectă preocuparea că finanțarea agricolă ar putea pierde din predictibilitate într-un sistem în care alocările sunt negociate între mai multe priorități. Această preocupare a fost susținută și de Achim Irimescu, reprezentantul la Bruxelles al Clubului Fermierilor Români, care a avertizat că, în condițiile bugetului propus, fermierii ar putea primi mai puțin pe hectar decât în prezent.

Elisabeth Werner a pus accentul pe o altă dimensiune: eficiența utilizării banilor publici. În perspectiva prezentată de Werner, întrebarea nu este exclusiv cât de mare va fi bugetul, ci câtă investiție și activitate economică poate mobiliza fiecare euro disponibil. Instrumentele financiare și atragerea capitalului privat devin astfel componente esențiale ale viitorului model european. Cele două perspective nu sunt incompatibile. Fermierii au nevoie de predictibilitate, iar finanțarea publică trebuie să genereze rezultate economice. Problema este găsirea echilibrului dintre protecția veniturilor, stimularea investițiilor și disciplina utilizării fondurilor. Pentru România, această negociere are o miză suplimentară: capacitatea bugetului național de a susține cofinanțarea și de a completa resursele europene.

Radu Burnete, consilier prezidențial, a avertizat că o parte din finanțarea agriculturii va trebui asigurată într-o măsură mai mare de la București. Această perspectivă schimbă responsabilitatea statului român. Nu va mai fi suficientă negocierea unor alocări europene favorabile. România va trebui să demonstreze că poate construi și finanța propriile priorități agricole. De aici și solicitarea Clubului Fermierilor Români pentru o politică agricolă integrată pe zece ani, coordonată la nivel guvernamental. Agricultura nu funcționează în cicluri electorale de patru ani. Investițiile în irigații, procesare, genetică, tehnologie și infrastructură pot necesita perioade mult mai lungi pentru recuperarea capitalului. Fără continuitate, fiecare schimbare de priorități politice riscă să întrerupă investiții și să reducă încrederea finanțatorilor.

Alexandru Nazare și ecuația fiscală: agricultura nu poate fi izolată de economia națională

Intervenția ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a introdus în dezbatere o realitate economică fundamentală: finanțarea agriculturii depinde inclusiv de stabilitatea macroeconomică a României. Ministrul a conectat perspectiva bugetului pentru 2027 cu reducerea deficitului, ratingul de țară și costul creditării. Legătura este directă. Un stat perceput ca având riscuri fiscale ridicate se poate confrunta cu costuri mai mari de finanțare. Aceste costuri se pot transmite, prin sistemul financiar, către companii și gospodării, inclusiv către fermele agricole. Pentru un sector caracterizat prin investiții importante, cicluri lungi de producție și venituri volatile, costul capitalului poate influența decisiv rentabilitatea. Potrivit datelor Eurostat pentru 2025, România a înregistrat o creștere de 15,6% a valorii producției agricole față de anul precedent, cea mai mare creștere dintre statele Uniunii Europene. În termeni de volum, avansul a fost de aproximativ 11,3%. Dar evoluția trebuie interpretată în contextul volatilității sectorului. O creștere anuală importantă nu înseamnă automat o îmbunătățire structurală a competitivității. Ea poate reflecta inclusiv recuperarea după perioade nefavorabile.

Această distincție este relevantă pentru România, unde seceta și fluctuațiile producției pot determina variații semnificative ale veniturilor fermelor. În deschiderea conferinței, reprezentanții Clubului Fermierilor Români au prezentat o imagine îngrijorătoare: prețuri ale grâului comparabile cu cele de acum un deceniu, costuri ale inputurilor dublate sau triplate și 41 de luni consecutive de secetă, conform evaluărilor prezentate de organizatori. Această combinație comprimă marjele și reduce capacitatea fermierilor de a investi. Într-un sector cu investiții inițiale ridicate și venituri puternic influențate de condițiile climatice, lipsa predictibilității devine o problemă structurală. O fermă care finanțează utilaje, terenuri, sisteme de irigații sau capacități de depozitare are nevoie de condiții financiare predictibile. În absența acestora, chiar și investițiile cu potențial economic ridicat pot deveni dificil de realizat.

Alexandru Nazare a susținut că relansarea economică trebuie să pornească de la economia privată și de la disciplina financiară, nu exclusiv de la majorarea granturilor și subvențiilor. Această poziție introduce o distincție importantă între sprijinul public și dezvoltarea economică. Subvențiile pot reduce riscurile, pot stabiliza veniturile și pot încuraja investițiile care generează beneficii colective. Dar ele nu pot substitui permanent existența unor modele de afaceri viabile. Pe de altă parte, disciplina fiscală nu reprezintă, în sine, o strategie de dezvoltare agricolă. Reducerea deficitului bugetar poate îmbunătăți condițiile generale de finanțare, dar nu rezolvă automat probleme precum lipsa irigațiilor, fragmentarea exploatațiilor, infrastructura logistică insuficientă sau volatilitatea veniturilor agricole.

Prin urmare, provocarea pentru Guvern este dublă: consolidarea finanțelor publice și orientarea resurselor disponibile către investiții care pot crește productivitatea economiei. Ministrul Finanțelor a susținut și necesitatea construirii viitorului cadru financiar pornind de la problemele concrete ale economiei, nu exclusiv de la priorități formulate centralizat. Această abordare este relevantă pentru agricultură. Un program de investiții construit fără o analiză a nevoilor reale ale fermelor, procesatorilor și piețelor poate genera absorbție financiară fără rezultate economice proporționale.

Adevărata întrebare nu este câți bani vor fi alocați agriculturii, ci ce capacitate economică suplimentară vor produce acești bani. De ce băncile au capital, dar fermierii au dificultăți de finanțare

Una dintre contradicțiile evidențiate la AGRI4FUTURE privește accesul la finanțare. Fermierii reclamă decapitalizarea și dificultatea obținerii creditelor, în timp ce reprezentanții instituțiilor financiare arată că există resurse disponibile. Această contradicție poate fi explicată prin diferența dintre disponibilitatea capitalului și riscul asociat finanțării. Băncile nu finanțează exclusiv potențialul economic al unei investiții. Ele evaluează probabilitatea rambursării, garanțiile, stabilitatea veniturilor și expunerea la riscuri. Agricultura românească prezintă particularități care complică aceste evaluări: volatilitate climatică, fluctuații ale prețurilor, dependență de ciclurile sezoniere și o structură neuniformă a exploatațiilor. Jabbar Kanani, președintele Agricover, a argumentat că România continuă să utilizeze mecanisme de finanțare insuficient adaptate agriculturii moderne. Una dintre soluțiile propuse este leasingul funciar, care ar putea facilita mobilizarea capitalului și consolidarea exploatațiilor.

În paralel, instituțiile financiare de dezvoltare pregătesc instrumente noi.Teodora Petre, director executiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare, a prezentat mecanisme de garantare a capitalului de lucru pe perioade de până la cinci ani și finanțări pentru achiziția terenurilor pe termene de până la douăzeci de ani.Potrivit calendarului anunțat la conferință, produsele ar urma să devină disponibile fermierilor în primul trimestru din 2027, după selectarea intermediarilor financiari. Victoria Zinchuk, directorul BERD pentru România, a confirmat discuții cu băncile comerciale pentru dezvoltarea unor linii de creditare dedicate agriculturii. Prezența instituțiilor financiare internaționale este importantă nu doar prin volumul potențial al finanțărilor. Acestea pot contribui la distribuirea riscurilor, extinderea maturităților creditelor și mobilizarea capitalului privat către investiții pe care băncile comerciale le-ar considera prea riscante în absența unor mecanisme suplimentare.

Liviu Dobre, CEO Agricover Holding, a prezentat în cadrul conferinței o comparație privind eficiența instrumentelor de sprijin. Potrivit acestuia, un euro acordat fermierului sub forma unui ajutor are un impact direct de un euro în bilanț, în timp ce un euro utilizat pentru garantare poate mobiliza 70–80 de euro în credit și lichiditate. Raportul prezentat ilustrează potențialul efect de multiplicare al garanțiilor financiare, dar nu reprezintă un multiplicator universal valabil pentru toate schemele de garantare. Capacitatea efectivă de mobilizare depinde de structura garanției, riscul portofoliului, condițiile de piață și apetitul finanțatorilor. Totuși, garanțiile publice nu elimină riscul economic. Ele modifică distribuția acestuia între fermieri, finanțatori și stat.Din acest motiv, eficiența instrumentelor trebuie evaluată nu doar prin valoarea creditelor acordate, ci și prin performanța investițiilor finanțate.

Banca Mondială: agricultura românească are nevoie de conexiuni, nu doar de investiții individuale

Holger Kray, reprezentant al Băncii Mondiale pentru agricultură și alimentație în Europa și Asia Centrală, a atras atenția asupra fragmentării structurale a agriculturii românești. Potrivit datelor Eurostat pentru 2023, aproximativ una din trei ferme din Uniunea Europeană se află în România, iar nouă din zece exploatații românești au sub cinci hectare.Această structură creează provocări economice importante.

Exploatațiile mici pot avea dificultăți în accesarea tehnologiilor, finanțării, logisticii și canalelor comerciale moderne. În același timp, simpla creștere a dimensiunii fermelor nu reprezintă o soluție universală. Există activități agricole în care fermele mici și mijlocii pot fi competitive, în special atunci când sunt integrate în cooperative, lanțuri de aprovizionare specializate sau modele de producție cu valoare adăugată ridicată.Problema esențială este conectarea. Între ferme și procesatori. Între producători și distribuitori. Între investițiile publice și capitalul privat.

Această logică se regăsește în programul AgriConnect prezentat de Banca Mondială. Marcelo Castellanos, reprezentantul instituției în România, a descris o abordare construită pe trei direcții: politici publice care stimulează investițiile, infrastructură fizică și umană și mobilizarea capitalului privat. Programul include proiectarea a opt centre regionale agroalimentare, în colaborare cu autoritățile române. Ministrul Finanțelor a indicat o finanțare multianuală estimată la câteva sute de milioane de euro. Potențialul unui asemenea program depinde de capacitatea de a rezolva probleme concrete de piață. Centrele logistice pot reduce costurile de transport și depozitare, pot facilita agregarea producției și pot îmbunătăți accesul fermierilor la cumpărători.

Dar infrastructura nu generează automat competitivitate. Fără volume comerciale suficiente, management eficient și conexiuni reale cu procesatorii și retailerii, investițiile pot rămâne subutilizate. Din această perspectivă, AgriConnect va trebui evaluat prin rezultatele economice generate, nu doar prin numărul proiectelor realizate.

Agricultura și securitatea națională: o relație economică devenită geopolitică

Una dintre cele mai importante teme ale conferinței a fost includerea agriculturii în arhitectura de securitate a României și a Flancului Estic al NATO și Uniunii Europene. Mesajul Președintelui României, transmis de consilierul prezidențial Radu Burnete, a definit agricultura ca infrastructură strategică, comparabilă ca importanță cu energia, transporturile și apărarea. Această abordare reflectă transformarea mediului geopolitic european. Conflictul din Ucraina, vulnerabilitățile transportului maritim în Marea Neagră și dependențele comerciale au demonstrat că lanțurile agroalimentare pot fi afectate de evenimente care nu au legătură directă cu producția agricolă.

Cristian Diaconescu, fost ministru al Afacerilor Externe, a atras atenția asupra riscurilor generate de agresiunile hibride și de perturbarea transporturilor comerciale. Riscurile maritime din regiunea Mării Negre pot influența costurile de transport, asigurare și export, inclusiv pentru cerealele românești.

Mark Titterington, cofondator al Forum for the Future of Agriculture, a subliniat că șocurile economice și geopolitice nu mai pot fi tratate ca evenimente excepționale. Implicația este importantă. Un sistem alimentar rezilient trebuie să poată funcționa inclusiv atunci când anumite rute comerciale sunt perturbate, prețurile energiei cresc sau aprovizionarea cu inputuri devine dificilă. România are vulnerabilități în mai multe dintre aceste domenii.

Raportul conferinței evidențiază dependența ridicată de importurile de îngrășăminte, expunerea la secetă și gradul redus de asigurare a culturilor. Problemele producției interne de îngrășăminte, inclusiv cele asociate funcționării Azomureș, au fost prezentate de participanți drept o vulnerabilitate strategică. Aceste probleme nu pot fi rezolvate exclusiv prin politica agricolă.Ele necesită coordonare între instituțiile responsabile de agricultură, economie, energie, mediu, transporturi și finanțe.Totuși, securitatea alimentară nu trebuie confundată cu autosuficiența economică.

O țară poate avea un sistem alimentar rezilient fără să producă intern fiecare categorie de produs. Diversificarea furnizorilor, rezervele strategice, infrastructura și relațiile comerciale stabile pot contribui la securitate la fel de important ca producția locală. Obiectivul ar trebui să fie reducerea dependențelor critice și creșterea capacității de adaptare, nu izolarea economiei de comerțul internațional.

Seceta transformă riscul climatic într-un risc financiar

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa agriculturii românești. Raportul AGRI4FUTURE consemnează 41 de luni consecutive de secetă, conform evaluării prezentate de organizatori, precum și costuri de producție semnificativ mai mari decât în urmă cu un deceniu. În același timp, potrivit datelor prezentate la conferință, doar aproximativ un sfert din suprafața cultivată a României este asigurată.

Această combinație produce efecte economice în lanț. O recoltă afectată de secetă reduce veniturile fermei. Veniturile mai mici afectează capacitatea de rambursare a creditelor. Riscul financiar crescut poate determina băncile să înăsprească finanțarea, ceea ce limitează investițiile necesare tocmai pentru reducerea vulnerabilității climatice.

Este un mecanism care poate transforma un șoc temporar într-o problemă economică persistentă. Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români, a susținut necesitatea trecerii de la despăgubirea pierderilor la prevenirea acestora, prin investiții în gestionarea apei și irigații. Această abordare ridică o întrebare esențială pentru politica publică.

Este mai eficient ca statul să finanțeze repetat despăgubiri după producerea calamităților sau să investească în infrastructură și mecanisme de reducere a riscurilor? Răspunsul depinde de costurile și eficiența fiecărei intervenții, dar prevenția poate genera beneficii economice care depășesc sectorul agricol. Investițiile în irigații, retenția apei și sisteme de avertizare pot reduce volatilitatea producției și pot îmbunătăți capacitatea fermelor de a atrage capital.

În paralel, Georgiana Rusu, reprezentanta Brokerului de Asigurare al Clubului Fermierilor Români, a prezentat propunerea unui pool național al asigurătorilor pentru riscurile agricole majore. Mecanismul, denumit PAIC, a fost prezentat ca o soluție inspirată de modelul PAID utilizat în domeniul asigurărilor obligatorii pentru locuințe. Un asemenea sistem ar putea contribui la distribuirea pierderilor generate de evenimente climatice care afectează simultan regiuni extinse. Dar sustenabilitatea sa ar necesita reguli clare de finanțare, evaluare a riscurilor și participare a statului.

De ce stabilitatea financiară a fermei poate conta mai mult decât producția-record

Unul dintre cele mai relevante rezultate economice prezentate la conferință provine din cercetarea realizată de profesorul Gavril Ștefan, de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, împreună cu Clubul Fermierilor Români. Modelul economico-financiar analizează performanța fermelor prin patru dimensiuni: competitivitate, reziliență, bancabilitate și sustenabilitate. Cercetarea a utilizat 10.000 de iterații între indicatorii economici și a inclus analiza celor opt regiuni de dezvoltare ale României. Conform rezultatelor prezentate, o variație de 20% a cifrei de afaceri poate reduce cu 57% capacitatea fermei de a-și plăti datoriile. Scorul mediu de performanță rezultat din model a fost de 5,85 puncte din 10.

Datele prezentate de autorii cercetării indică diferențe regionale importante, de la 3,78 puncte în Sud-Vest Oltenia până la 7,41 puncte în regiunea Vest. Aceste rezultate descriu performanța în cadrul modelului analizat și nu trebuie confundate cu un clasament oficial al tuturor exploatațiilor agricole din România. Totuși, ele evidențiază diferențele structurale dintre regiuni și importanța unor instrumente economice adaptate condițiilor locale. Această concluzie este importantă deoarece evidențiază diferența dintre performanța agronomică și performanța economică. O fermă poate obține producții foarte bune într-un an și, totuși, să fie vulnerabilă financiar.

Rentabilitatea depinde de costurile de producție, prețurile de comercializare, gradul de îndatorare, fluxurile de numerar și capacitatea de a suporta perioade nefavorabile. În acest context, stabilitatea veniturilor poate deveni mai importantă decât maximizarea producției într-un singur sezon. Pentru finanțatori, implicația este necesitatea evaluării capacității reale de rambursare, nu exclusiv a indicatorilor contabili de profitabilitate. Pentru fermieri, înseamnă trecerea de la administrarea producției la managementul integrat al afacerii. Iar pentru stat, rezultatele sugerează că politicile de sprijin trebuie să urmărească inclusiv reziliența financiară a exploatațiilor.

Tehnologia poate crește productivitatea. Dar cine o va administra?

Digitalizarea și automatizarea sunt prezentate frecvent ca soluții pentru creșterea productivității agricole.Senzorii, dronele, sistemele de monitorizare, inteligența artificială și echipamentele autonome pot reduce consumul de resurse și pot îmbunătăți deciziile de producție. Dar tehnologia nu produce automat performanță economică. Investițiile trebuie să genereze economii sau venituri suplimentare suficiente pentru a justifica costurile.

În plus, utilizarea eficientă a tehnologiei presupune competențe care nu sunt întotdeauna disponibile în ferme. Răzvan Teodorescu, reprezentant al USAMV București, a atras atenția asupra îmbătrânirii populației agricole și asupra nivelului redus de pregătire formală de specialitate. Potrivit datelor prezentate de acesta, vârsta medie a fermierului se situează în jurul a 60 de ani, iar numai 2–3% dintre fermieri au studii complete în agricultură. Aceste cifre, prezentate în cadrul conferinței, indică amploarea provocării educaționale.

Programul a fost prezentat ca beneficiind de aprobarea Comisiei Europene. Inițiativa poate contribui la reducerea deficitului de competențe digitale, dar rezultatele vor depinde de capacitatea fermelor de a utiliza efectiv aceste competențe. O problemă similară apare în cazul înnoirii generaționale.

Daniel Buda, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, a susținut necesitatea unui sprijin mai consistent pentru tinerii fermieri, menționând o propunere de minimum 300.000 de euro. Însă finanțarea intrării în agricultură reprezintă doar o parte a soluției. Tinerii au nevoie de acces la terenuri, tehnologie, infrastructură, piețe și modele de afaceri capabile să genereze venituri competitive. Fără aceste condiții, sprijinul financiar riscă să stimuleze intrarea în sector fără să asigure sustenabilitatea pe termen lung.

ROVIO și problema informației: cum construiești o strategie fără să cunoști suficient economia pe care vrei să o transformi?

Un alt proiect prezentat la AGRI4FUTURE a abordat o problemă structurală a politicilor economice: fragmentarea datelor necesare deciziilor strategice. România dispune de statistici privind producția agricolă, comerțul exterior, industria alimentară și performanța economică. Dar informațiile sunt distribuite între instituții, metodologii și sisteme diferite. Această fragmentare îngreunează construirea unei imagini integrate asupra competitivității produselor românești.

ROVIO – Romanian Value Intelligence Observatory, Indexul Național al Valorii și Competitivității Produselor Românești cu Origine Agricolă – propune dezvoltarea unui instrument de analiză periodică, construit pe 15 surse de date, 40 de indicatori și cinci piloni ai competitivității. Proiectul a fost prezentat de Ciprian Dron, CEO Bloom Communication și consultant al Clubului Fermierilor Români.

Obiectivul este identificarea domeniilor în care România generează valoare, a dezechilibrelor comerciale și a oportunităților de investiții în procesare și dezvoltarea produselor românești. Importanța unui asemenea instrument trebuie analizată din perspectiva deciziilor economice pe care le-ar putea susține.O strategie națională de dezvoltare agroindustrială presupune identificarea sectoarelor în care există cerere, capacitate de producție, avantaje competitive și potențial de creștere.

Deficitul comercial al unei categorii poate indica o oportunitate de investiție, dar nu reprezintă singur o justificare economică suficientă.De exemplu, o categorie cu importuri ridicate poate avea costuri locale de producție care fac dificilă substituirea competitivă a acestora. În alte cazuri, România poate dispune de resurse și capacități industriale care permit dezvoltarea unor produse competitive atât pe piața internă, cât și la export. Diferența poate fi identificată doar prin analiza integrată a datelor.

ROVIO ar putea contribui la această evaluare, cu condiția ca metodologia să fie transparentă, indicatorii să fie comparabili în timp, iar rezultatele să fie actualizate și utilizate efectiv. Un index nu înlocuiește strategia economică. Dar poate oferi o bază mai solidă pentru construirea și evaluarea acesteia. Într-o economie în care resursele publice sunt limitate, iar investițiile private trebuie să răspundă unor criterii de rentabilitate, calitatea informației devine ea însăși o resursă strategică.

România trebuie să participe la definirea agendei europene, nu doar la negocierea consecințelor

O observație importantă a venit din partea Alinei Ujupan, director de cabinet al vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. Aceasta a atras atenția asupra tendinței României de a reacționa la propunerile europene, în loc să participe suficient de devreme la construirea lor. Distincția este importantă. Influența unui stat membru în Uniunea Europeană nu depinde exclusiv de capacitatea sa de a negocia fonduri după formularea propunerilor. Ea depinde și de capacitatea de a construi priorități, de a prezenta argumente economice și de a forma alianțe înainte ca deciziile să fie conturate. Pentru România, acest lucru presupune o strategie de țară suficient de clară pentru a putea fi susținută consecvent la Bruxelles.

O asemenea strategie nu poate fi construită exclusiv în jurul menținerii subvențiilor. Ea trebuie să includă competitivitatea, dezvoltarea industriei alimentare, securitatea lanțurilor de aprovizionare, gestionarea riscurilor climatice și transformarea tehnologică. Tánczos Barna a susținut, în cadrul conferinței, necesitatea unei coordonări între ministerele responsabile de agricultură, mediu, apărare și energie.

Dragoș Pîslaru a pus accentul pe condițiile de concurență și pe necesitatea conectării agriculturii cu economia, educația și digitalizarea. Aceste intervenții indică o problemă comună: fragmentarea politicilor publice. Agricultura este influențată simultan de decizii privind fiscalitatea, energia, infrastructura, educația, mediul și comerțul. În absența coordonării, chiar și programele individuale bine concepute pot produce rezultate limitate.

De la politica agricolă la strategia agroindustrială

Conferința AGRI4FUTURE a evidențiat necesitatea unei schimbări de paradigmă. România are nevoie de o politică agricolă predictibilă, dar și de o strategie economică mai amplă, care să conecteze producția cu procesarea, finanțarea, logistica și piețele. Această strategie ar trebui să răspundă unor întrebări concrete.

• În ce categorii de produse are România avantaje competitive?
• Unde există oportunități reale de investiții în procesare?
• Ce infrastructură lipsește pentru conectarea producătorilor la piețe?
• Care sunt riscurile climatice și financiare care limitează investițiile?
• Ce tipuri de finanțare pot mobiliza capital privat fără să transfere riscuri excesive către bugetul public?
• Și cum poate fi măsurată contribuția investițiilor la productivitate, exporturi și valoare adăugată?

Răspunsurile nu pot proveni dintr-un singur program guvernamental. Ele presupun coordonare instituțională, participarea mediului privat și evaluarea permanentă a rezultatelor. Clubul Fermierilor Români a propus asumarea unei politici agricole integrate pe zece ani și constituirea unui grup de lucru la nivel guvernamental, coordonat de prim-ministru.

Propunerea răspunde unei nevoi reale de continuitate. Dar eficiența unui asemenea mecanism va depinde de mandatul său, de resursele disponibile și de capacitatea de a transforma obiectivele în proiecte măsurabile. Experiența politicilor publice arată că existența unei strategii nu garantează implementarea. Diferența o fac responsabilitățile clare, termenele, finanțarea și evaluarea rezultatelor.

2035: ce ar trebui să măsurăm pentru a ști dacă România a progresat?

Orizontul 2035 oferă suficient timp pentru investiții structurale, dar nu atât de mult încât deciziile să poată fi amânate. În următorul deceniu, agricultura românească va trebui să răspundă simultan mai multor provocări: adaptarea climatică, schimbarea generațională, transformarea tehnologică, reorganizarea finanțării europene și creșterea competitivității. Progresul nu ar trebui evaluat exclusiv prin volumul producției agricole sau prin valoarea subvențiilor absorbite.

Indicatorii relevanți ar trebui să includă productivitatea, valoarea adăugată generată în industria alimentară, investițiile private mobilizate, stabilitatea financiară a fermelor, gradul de procesare, diversificarea exporturilor și reducerea vulnerabilităților strategice. La fel de importantă este capacitatea României de a construi branduri și produse competitive pe piețele internaționale. O industrie alimentară modernă nu înseamnă doar fabrici. Înseamnă cercetare, dezvoltare de produse, standarde de calitate, distribuție, marketing și capacitatea de a construi relații comerciale durabile. Fără aceste componente, investițiile în procesare pot rămâne limitate la producția pentru alte branduri și alte piețe.

Aceasta nu este neapărat o problemă economică în sine, dar limitează oportunitățile de a captura valoare suplimentară în etapele comerciale ale lanțului. Pentru România, obiectivul ar trebui să fie dezvoltarea unui ecosistem agroalimentar în care producătorii agricoli, procesatorii, companiile de distribuție și brandurile să contribuie împreună la creșterea competitivității.

Concluzie: agricultura nu are nevoie doar de mai mulți bani, ci de un model economic mai bun

Dezbaterile AGRI4FUTURE au arătat că agricultura românească se află într-un moment de transformare.

Comisia Europeană propune schimbări ale cadrului de finanțare. Guvernul trebuie să gestioneze constrângeri fiscale și nevoi de investiții. Instituțiile financiare caută mecanisme pentru mobilizarea capitalului. Fermierii se confruntă cu riscuri climatice, costuri ridicate și venituri volatile.

În același timp, tehnologia și dezvoltarea industriei alimentare oferă oportunități importante de creștere a productivității și a valorii adăugate.

Niciuna dintre aceste componente nu poate produce singură transformarea necesară. Mai multe subvenții nu garantează competitivitate. Mai multe credite nu garantează investiții profitabile. Mai multe fabrici nu garantează produse competitive. Iar mai multe date nu garantează politici publice mai bune.

Rezultatele apar atunci când finanțarea, infrastructura, tehnologia, competențele și accesul la piețe sunt conectate într-un model economic coerent. Aceasta este, probabil, cea mai importantă concluzie care se desprinde din conferința AGRI4FUTURE. România trebuie să treacă de la administrarea problemelor agriculturii la construirea unui sistem agroalimentar competitiv. Un sistem capabil să genereze venituri sustenabile pentru fermieri, să atragă investiții private, să dezvolte industria alimentară și să contribuie la securitatea economică.

În 2035, succesul nu ar trebui măsurat doar prin cantitatea de cereale produsă sau prin numărul proiectelor finanțate. Ar trebui măsurat prin valoarea economică generată, prin competitivitatea companiilor și prin capacitatea sectorului de a rezista crizelor fără să depindă permanent de intervenții de urgență. România nu are nevoie doar să producă mai mult. Are nevoie să transforme mai inteligent ceea ce produce în valoare economică. Iar aceasta nu este doar o provocare a agriculturii. Este una dintre marile provocări ale economiei românești pentru următorul deceniu.

Surse și referințe

1. Clubul Fermierilor Români (2026). Raportul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE – România, Obiectiv 2035, București, 5 noiembrie 2026. Document de referință pentru intervențiile participanților, analizele sectoriale, propunerile de politici publice și proiectele strategice prezentate în cadrul conferinței.

2. Eurostat (2026). Performance of the Agricultural Sector – Statistics Explained. Date privind valoarea producției agricole, valoarea adăugată brută, productivitatea și performanța economică a agriculturii europene în 2025.
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Performance_of_the_agricultural_sector

3. Eurostat (2026). Farms and Farmland in the European Union – Statistics. Date structurale pentru 2023 privind numărul exploatațiilor agricole, dimensiunea fermelor și distribuția suprafețelor agricole în România și Uniunea Europeană.
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Farms_and_farmland_in_the_European_Union_-_statistics

4. Eurostat (2026). Farmers and the Agricultural Labour Force – Statistics. Date privind structura demografică a managerilor de ferme, ocuparea forței de muncă și pregătirea profesională în agricultura europeană.
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Farmers_and_the_agricultural_labour_force_-_statistics

5. Comisia Europeană – Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI), 2026. Propunerile privind Politica Agricolă Comună 2028–2034 și cadrul financiar european, prezentate în cadrul conferinței AGRI4FUTURE de comisarul european Christophe Hansen și directorul general Elisabeth Werner.
https://agriculture.ec.europa.eu/

6. AGERPRES (5 noiembrie 2026). Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate. Informații privind arhitectura financiară propusă pentru PAC 2028–2034, alocările pentru România și prioritățile Comisiei Europene.
https://agerpres.ro/economic/2026/11/05/werner-ce-vrem-sa-vedem-agricultura-bine-impamantenita-in-politicile-pentru-zonele-rurale-si-pentru–1610382

7. Clubul Fermierilor Români (2026). AGRI4FUTURE – România, Obiectiv 2035. Programul oficial al conferinței, temele dezbaterilor și proiectele strategice pentru competitivitatea agriculturii românești.
https://agri4future2035.ro/

8. Revista Fermierului (10 noiembrie 2026). AGRI4FUTURE 2026: Dialog și angajamente pentru agricultura românească. Sinteză jurnalistică a conferinței, incluzând intervențiile reprezentanților instituțiilor europene, Guvernului, mediului financiar și organizațiilor agricole.
https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/7278-agri4future-2026-dialog-si-angajamente-pentru-agricultura-romaneasca.html

9. Agrointeligența (10 noiembrie 2026). Agricultura, în centrul securității naționale. Ce au cerut fermierii la AGRI4FUTURE 2026. Relatare privind securitatea alimentară, finanțarea agriculturii, riscurile climatice și prioritățile strategice pentru perioada 2028–2034.
https://agrointel.ro/362747/agricultura-in-centrul-securitatii-nationale-ce-au-cerut-fermierii-la-agri4future-2026

Notă editorială: Datele Eurostat sunt prezentate conform anilor statistici de referință. Estimările, rezultatele cercetărilor și propunerile prezentate exclusiv în cadrul AGRI4FUTURE sunt atribuite organizatorilor sau autorilor acestora și nu reprezintă, în toate cazurile, statistici oficiale validate independent.